< ÎNAPOI

ARTICOLE RECENTE

BLOG

 

Continuă să te informezi, să înveți, să explorezi. Sau cum o vorbă finlandeză spune: „Niciodată nu le vei ști pe toate!” 

Școala altfel sau școala de niciun fel?

18.03.2021 | Focus pe educație | 0 comentarii

Cu toate că sistemul de învățământ românesc declară „educația este centrată pe elev”, pare a fi mai degrabă centrată pe paradoxuri. Școlile sunt închise, iar bugetul alocat este foarte mic. Mulți dintre experții în educație, cei cu CV-uri impresionante și dosare pline cu diplome, nu au experiența de a lucra efectiv cu elevii. Avem proiectul „România educată”, dar crește procentul de analfabetism funcțional, precum și numărul copiilor care au abandonat școala sau sunt în prag de abandon școlar.

Lucrurile normale se întâmplă atunci când sistemul funcționează, dar lucruri excepționale se pot întâmpla doar atunci când oamenii înnobilează normalul prin vocația lor. Chiar dacă pandemia a venit neprogramată, au existat profesori care s-au adaptat rapid, iar procesul de predare a continuat.

La Liceul Româno-Finlandez un rol important l-au avut părinții, prin parteneriatul de care au dat dovadă și de data aceasta. Deși a fost greu, ne-am susținut reciproc.

Școala online a devenit o metodă forțată de predare. Profesorii au început să caute informații, să participe la cursuri, să folosească aplicații, pentru o predare din care să existe învățare.

Elevii au învățat prin descoperire și au fost provocați să-și depășească nivelul de dezvoltare. Ne-am folosit de tabla OpenBoard, pentru a facilita înțelegerea noțiunilor predate, dar și de diferite aplicații și jocuri prin care copiii au fost antrenați în echipe pentru consolidare.

Învățarea este cel mai frumos mod de a primi și a dărui.

Orice copil este încântat să descopere rețele de socializare online, să posteze poze sau story-uri, și totul pare interesant până înt punctul în care își dă seama că adevărata socializare nu înseamnă să descoperi lumea din spatele unui ecran. Prezența fizică la școală reprezintă un mod sănătos prin care copiii își creează relații atât între ei, cât și cu profesorii sau ceilalți mentori cu care interacționează. Fiind fizic la școală, aceștia învață să construiască prietenii, să le prețuiască , să ierte și să aprecieze ceea ce contează.

Dacă pandemia ne-a învățat să ne adaptam și să ne descurcăm în condiții dificile, dacă am reușit să menținem relațiile și la distanță, atunci cu siguranță momentele în care suntem fizic împreună trebuie valorificate cât mai mult.

Povestea fiecărui copil despre o zi de școală este unică. Fiecare o trece prin prisma propriilor sentimente și trăiri atunci când o povestește. În fiecare zi apar dificultăți și provocări cărora încearcă să le  facă față.

A ne asigura că cei mici experimentează fericirea și satisfacţia în activităţile de zi cu zi de la școală este la fel de important precum a-i încuraja să se angajeze în procese de învăţare care, cu siguranţă, în viitor vor duce la diferite experienţe pozitive.

Școala trebuie să fie un mediu viu, în care elevul să se simtă stimulat și ajutat să se integreze cu plăcere. Nu separăm mintea de inimă, conform lui Parker J. Palmer.

Cu ajutorul clubului  Character First  putem transmite cu mult mai multă ușurință ideea: „Îmi pasă de tine!”, construind un pod de la inima profesorului la inima elevului.

Nimănui nu-i pasă cât de mult știi, până când nu știe cât de mult îți pasă!

După un an de la închiderea școlilor, suntem conștienți că digitalizarea educației a venit atât cu avantaje, cât și cu dezavantaje, iar de neînlocuit vor fi doar profesorii-mentori, cei care transmit emoție, inspiră, fundamenteză valori și formează caractere. România mai are o șansă doar prin educație! E timpul să punem elevul „în primul rând”, atât la propriu – prin deschiderea școlilor, cât și la figurat – printr-o educație de calitate pentru fiecare elev.

 

Autori:

Prof. Cristina Eftimie (2A), Prof. Ligia Cristian (2B),

Prof. Ligia Cristea (2C), Prof. Ancuța Duminică (2D),

Prof. Viorica Șteflea (Character First)

 

 

 

 

 

Fii acel om pe lângă care ceilalți vor să stea!

Fii acel om pe lângă care ceilalți vor să stea!

Astăzi vom vorbi despre un subiect care începe cu ,,v” și se termină în ,,oluntariat”. Acum că este clar pentru toată lumea care e domeniul pe care ne concentrăm câteva minute, să începem... Prin voluntariat te asiguri personal că lumea capătă un sens mai bun, te...

Darul imperfecțiunii

Darul imperfecțiunii

Era Februarie 2007 când, de la a preda engleza la copiii de 3 ani, am ajuns într-o școală de „fițe” din Capitală, unde am suplinit-o timp de 6 luni pe o prietenă de-ale mele, care urma să nască. Prima oră de predare din viața mea la gimnaziu, direct la clasa a opta!...

Ziua de vineri și curba de efort

Ziua de vineri și curba de efort

Se spune că zilele de vineri sunt zile scurte și ușoare. Profesorii chiar țin cont atunci când întocmesc orarul elevilor ca vinerea să fie o zi mai lejeră, respectând curba de efort. E aproape seară când pășesc în casă. Mă trântesc în pat așa cu hainele cu care sunt...

Emoții de toamnă

Emoții de toamnă

Toamna se numără bobocii. Sau roadele. Sau zilele de vară târzie care se scurg rapid precum un secundar neobosit. Toamna aceasta chiar că e specială. Este toamna marilor reconfigurări de traseu.Nevoia de control ține strâns zecile de foi cu proceduri, igienizarea...

Măsuri de prevenire COVID-19

Măsuri de prevenire COVID-19

De când mă știu, cred că am funcționat pe principiul „este mai ușor să ceri iertare, decât permisiune”. Rememorez și acum episoade când o încurcam rău cu părinții mei și știam că a-mi cere iertare, aducea după sine o minimizare semnificativă a pedepsei. Lecția de...

Timp estimat până la destinație – 34 de săptămâni

Timp estimat până la destinație – 34 de săptămâni

E greu să respiri atunci când și gura și nasul îți sunt acoperite. Uneori chiar simți că aerul nu ajunge deloc în plămâni. Când și când te ia și o ușoară amețeală. E tare greu prima zi, a doua zi, a treia zi deja nu te mai gândești întruna la asta, dar tot simți că ai...

Revenirea în colectivitate

Revenirea în colectivitate

Creierul nostru nu este conceput să producă atât de multă fericire pe cât ne-am dori să o facă, spunea un studiu* pe care l-am citit recent. Totodată, se menționa că el salvează substanţele chimice care produc fericirea (dopamina, serotonina şi oxitocina) pentru a...

Dezvoltarea personală din pandemie

Dezvoltarea personală din pandemie

Gânduri pentru părinți și profesori Era agitație, iar rutina asurzitoare era modul nostru de viață. Umblam, plănuiam, primeam invitații la nuntă, cumpăram bilete early booking pentru Grecia sau Croația, stăteam ore în trafic, ne agitam pe Timișoarei, Maniu sau Leaota...

Suntem oameni

Suntem oameni

Vedeam în filme oameni agitați, situații ieșite de sub control, dar niciodată nu îmi imaginam ca așa ceva se poate întâmpla și în realitate. Din păcate, această realitate nu s-a întâmplat doar acum, cu acest virus, ci se întâmpla de mult timp… Pot să vă zic, în...

Scrisoare de intenție de la un viitor profesor

Scrisoare de intenție de la un viitor profesor

Stimată Doamnă Ministru al Educației, Vă scriu în calitate de elev al Liceului Româno-Finlandez, la clasa cu profil pedagogic. Am învățat și în sistemul de stat, și în sistemul promovat de Școala Finlandeză. Am luat din ambele ceea ce mi s-a potrivit și am constatat...

#yeslavot cu şi pentru viitorul lumii

#yeslavot cu şi pentru viitorul lumii

Ne aflăm cu o zi înainte de alegeri, dar, mai important este faptul că ne aflăm într-un context în care putem contribui la procesul de socializare politică a copiilor noştri. Cum!? Exercitându-ne acest drept în prezenţa lor! De-a lungul timpului, socializarea a fost...

citește mai mult
Copilărie pe repede înainte

Copilărie pe repede înainte

Despre secolul XXI se poate spune, fără pic de exagerare, că este unul al vitezei. Profesor fiind, este aproape imposibil să nu constați că asta se răsfrânge și asupra copiilor. Aceștia sunt din ce în ce mai aglomerați cu tot felul de activități extracurriculare și...

citește mai mult

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.