De când mă știu, cred că am funcționat pe principiul „este mai ușor să ceri iertare, decât permisiune”. Rememorez și acum episoade când o încurcam rău cu părinții mei și știam că a-mi cere iertare, aducea după sine o minimizare semnificativă a pedepsei.
Lecția de atunci: asumă-ți! Nu te preface, vezi ce ai greșit și încearcă să îndrepți! Acum sau data viitoare.
De unsprezece ani îmi tot asum un milion de lucruri. Înainte să am copii și exista doar școala, îmi asumam că trebuie să mă port cu prichindeii din grădiniță ca și cum ar fi ai mei. Astfel, mămicile
puteau să plece liniștite la serviciu. Mi-am asumat să aflu cum se intervine în TOATE bolile copilăriei, înainte să fi stat vreodată, la coadă, în Spitalul Grigore Alexandrescu, cu un bebeluș de 7 luni arzând tot. După ce i-am avut pe Matei și Victo, am aflat exact ce trebuie făcut la febră 40. Că doar astfel de
febre știu să gestionez. De 37,3 am aflat post-Covid 19.
A trecut și 11.03.2020, momentul cel mai dificil al carierei mele profesionale de până acum. Pe 11.04.2020, am falimentat ca mamă încercând să țin cumva echilibrul între cei 638 de la LRF și cei 2 ai mei. Victo a câștigat lupta… detașat!
Am revenit în activitate, gata să ne mai asumăm ceva. Orice. Numai să fie bine.
Ne-am lovit însă de… nimic! Nu planuri, nu idei, nu norme, nu consiliere. Se pornește de la premisa că, în timpul liber, noi, directorii de școli, am fi și epidemiologi și manageri de spitale. Pe principiul „sună un prieten”, recunosc sincer, că dacă nu existau câteva mămici specialiste din LRF care să își pună la dispoziție câteva ore să mă învețe pas cu pas ceea ce am de făcut, mi-aș fi asumat, degeaba, un mare nimic! Respect, doamnelor, forever! Știu ele!
Dragi guvernanți, noi, directorii de școli, am vrea să ne asumăm… orice! Dar, să știm exact pentru ce va trebui să ne cerem iertare! Doar că, spre deosebire de trăznăile pe care le făceam în copilărie, acum vorbim atât despre viețile copiilor, cât și despre viețile adulților. Pentru ambele categorii trebuie să ne asumăm niște măsuri. Așa că, avem nevoie să ne dați permisiunea să punem întrebări, să nu se mai schimbe scenariile de pe-o zi pe alta, să știm la cine să apelăm când nu o să mai putem gestiona acest necunoscut. Suntem profesori, nu medici!
Iar voi, dragi părinți, puteți să ne ajutați fiind vigilenți cu propriii copii, susținându-ne prin simplul gând că suntem în aceeași echipă, nu adversari care trebuie să se taxeze la orice mișcare greșită!
Propun o mișcare de forță: fie ca pandemia să aducă în România ceea ce nu a existat niciodată, respectiv, echipe de profesori și părinți care se susțin, copii care cresc să devină cea mai bună variantă a lor de până acum. Și să se vadă așa de bine, încât guvernanții să ajungă să cântărească orice decizie venită către această forță!
Cu permisiunea voastră, îmi cer iertare dacă am jignit pe cineva!
Să înceapă școala, deci! Că prea dor ne era!
Alina Cristiana Cîrjă,
Director Liceul Româno-Finlandez
0 Comentarii