< ÎNAPOI

ARTICOLE RECENTE

BLOG

 

Continuă să te informezi, să înveți, să explorezi. Sau cum o vorbă finlandeză spune: „Niciodată nu le vei ști pe toate!” 

Echipa LRF. Oamenii din spatele profesorilor (2)

1.03.2024 | Fără categorie, profesor, Vocea Elevilor | 0 comentarii

După lansarea unui film, cei care primesc toate aprecierile sunt actorii principali și regizorul. Cu toate astea, echipa din spatele camerelor joacă un rol important, fără de care nimic nu ar fi posibil. Un scenarist care nu redactează replicile potrivite poate crea o discrepanță în înțelegerea momentului. La polul opus, o persoană ce își face treaba foarte bine poate conferi filmului o doză de unicitate și oamenilor din sală o experiență mai antrenantă.

În același mod, oamenii din spate, cei pe care nu prea îi vedem, formează o comunitate frumoasă în LRF. Fără ei, școala nu ar mai avea acel lucru ce o face să funcționeze ca un întreg, acel ,,ceva” comparabil cu zeama unei portocale sau cu gustul dulce-amărui al unei gutui: lucrul care ne face să fim noi, ca școală, care ne ajută să funcționăm.

Cadrele medicale sunt o parte foarte importantă a școlii. Colegii mei s-au entuziasmat foarte mult când au aflat că voi avea ocazia să le iau un interviu doamnelor asistente, despre care toată lumea vorbește cu drag.

De ce? Pentru că ele iubesc copiii!  

Pentru început, vom afla câteva lucruri despre doamnele asistente din corpul C: Kelly Pereira și Adriana Tudor.

Kelly, înainte de a fi asistentă, a fost profesoară. Vine din Brazilia, lucrează de un an la noi în școală și consideră meseria de cadru medical o oportunitate. Ea spune că fiecare zi este o experiență nouă. În timpul liber, îi place foarte mult să deseneze.

Adriana lucrează la LRF de 8 ani și o bucurie pentru ea este când se întâlnește cu foști elevi ai școlii care vin în vizită și o recunosc. Mi-a spus cu zâmbetul pe buze că vin la cabinet elevi de liceu, pe care îi știe de când erau micuți. Un lucru ce îi aduce bucurie, în afară de interacțiunea cu copiii, este să călătorească.

Amândouă spun că cel mai frumos lucru la meseria de cadru medical este că poți să ajuți o persoană care are nevoie de tine. ,,Fiecare zi este o provocare. Trebuie să fim mereu pregătite”, spune Kelly.

Dacă ar fi să aibă o altă meserie, Adriana spune că o încântă cea de educatoare, deoarece lucrează cu copiii mici de peste 20 de ani. Kelly, în schimb, m-a surprins, spunând că a visat cândva să devină comisar de bord.

În afară de Adriana și Kelly, cabinetul medical este reprezentat și de Mihaela Cucu, asistenta de la grădiniță. Cunoscută și drept ,,Cristina”, Mihaelei îi place să călătorească, să cânte și să își petreacă timpul cu prietenii. 

Lucrează la LRF de 4 ani și spune că îi place meseria pe care o practică, deoarece iubește oamenii și consideră că ,,un cadru medical trebuie, în primul rând, să iubească foarte mult oamenii, ca apoi să se ocupe de ei”.

Copiii se duc la Mihaela și o îmbrățișează, spunându-i că o iubesc. Pentru ea, asta este cea mai mare recompensă pentru munca pe care o face.

Când era mică, Mihaela și-a dorit să devină polițist la criminalistică. Citea romane polițiste și i-ar fi plăcut să fie detectiv sau fotograf, fiind pasionată și de fotografie.

Atmosfera din grădiniță, veselia de acolo sunt cele ce fac meseria de asistentă medicală și mai frumoasă. Ea și doamnele educatoare se susțin una pe alta, iar Mihaela a învățat de la ele cum să le atragă atenția copiilor atunci când vine vorba de sfaturi de sănătate și igienă.

Un gând pe care cele trei asistente îl transmit comunității LRF este unul simplu, dar foarte important: ,,Să rămânem sănătoși cu toții!”. 

Cred că putem admite un lucru: dacă avem nevoie de ajutor, știm că ne putem încrede în doamnele asistente, care vor avea grijă de noi cu un leac și o vorbă bună.

Articol scris de Raisa Barcaru

Darul imperfecțiunii

Darul imperfecțiunii

Era Februarie 2007 când, de la a preda engleza la copiii de 3 ani, am ajuns într-o școală de „fițe” din Capitală, unde am suplinit-o timp de 6 luni pe o prietenă de-ale mele, care urma să nască. Prima oră de predare din viața mea la gimnaziu, direct la clasa a opta!...

citește mai mult
Măsuri de prevenire COVID-19

Măsuri de prevenire COVID-19

De când mă știu, cred că am funcționat pe principiul „este mai ușor să ceri iertare, decât permisiune”. Rememorez și acum episoade când o încurcam rău cu părinții mei și știam că a-mi cere iertare, aducea după sine o minimizare semnificativă a pedepsei. Lecția de...

citește mai mult

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.