< ÎNAPOI

ARTICOLE RECENTE

BLOG

 

Continuă să te informezi, să înveți, să explorezi. Sau cum o vorbă finlandeză spune: „Niciodată nu le vei ști pe toate!” 

La mulți ani, Clasa Pregătitoare!

22.03.2018 | Ana-Maria Ologeanu, Focus pe educație | 0 comentarii

Anul acesta clasa pregătitoare împlinește 7 ani. Aceasta a văzut lumina zilei în luna  ianuarie, devenind o certitudine în momentul publicării în Monitorul oficial, odată cu Legea educației nr.1/2011.

La debutul ei în primăvara anului 2011, ideea introducerii clasei pregătitoare a stârnit ample discuții. Argumentele aduse împotriva noului concept semnalau faptul că școlile nu erau dotate corespunzător cerințelor, profesorii care preluau clasa pregătitoare nu aveau experiență de lucru cu elevii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani, iar spațiul necesar pentru amenajarea noilor săli de clasă era insuficient. Pe lângă toate acestea, timpul de implementare a noilor schimbări era scurt, iar părinții și profesorii neîncrezători în eficiența acesteia.

În ciuda controverselor, a discuțiilor interminabile de pe bloguri sau site-uri de parenting, clasa pregătitoare a supraviețuit multor miniștri ai educației, multor guverne și, în cei 7 ani de existență, a reușit să schimbe mentalități și stiluri de predare.

 

Care au fost beneficiile?

În primul rând, trecerea copiilor de la grădiniță la școală s-a făcut lin, respectând particularitățile de vârstă ale acestora prin prezența jocului liber și a activităților cu caracter ludic.

În al doilea rând, copiii au învățat și exersat noile rutine prin contactul direct cu un mediu structurat, organizat după un orar școlar ce delimitează cu strictețe orele de studiu și pauzele de joacă.

Nu în ultimul rând, lipsa calificativelor a transformat primul an de școală într-o etapă de tranziție, cu elemente interdisciplinare preluate atât din spațiul preșcolar cât și din cel școlar, îmbinate armonios în ceea ce s-a numit „predare integrată”.

 

În ce condiții este eficientă?

Una dintre principalele condiții este crearea unui mediu propice dezvoltării școlarului mic ce presupune: ludotecă, jucării și jocuri de masă, mobilier adaptat vârstei, culoare și armonie.

O altă condiție importantă este prezența unui profesor care să îmbine cu măiestrie conținuturile programei cu jocul, artele, teatrul și dezvoltarea personală. Dezvoltarea inteligenței emoționale și a celei sociale capătă un rol important în această perioadă.

La ceas de sărbătoare, mă alătur profesorilor care au trecut prin experiența celor 7 ani și îi urez clasei pregătitoare „Mulți ani de școală înainte!”

 

Darul imperfecțiunii

Darul imperfecțiunii

Era Februarie 2007 când, de la a preda engleza la copiii de 3 ani, am ajuns într-o școală de „fițe” din Capitală, unde am suplinit-o timp de 6 luni pe o prietenă de-ale mele, care urma să nască. Prima oră de predare din viața mea la gimnaziu, direct la clasa a opta!...

citește mai mult
Măsuri de prevenire COVID-19

Măsuri de prevenire COVID-19

De când mă știu, cred că am funcționat pe principiul „este mai ușor să ceri iertare, decât permisiune”. Rememorez și acum episoade când o încurcam rău cu părinții mei și știam că a-mi cere iertare, aducea după sine o minimizare semnificativă a pedepsei. Lecția de...

citește mai mult

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.