Proaspăt întoarsă din tabăra de dezvoltare personală cu adolescenții de la noi de la școală, cu o carte spectaculoasă în mână, cu o cafea în cealaltă, m-am surprins uitându-mă pe pereți. Eram încă sub influența întrebărilor unuia dintre elevii mei care este pe cât de frumos, pe atât de inteligent. De la Cum să îți alegi o prietenă? la Ce se întâmplă cu cei transgender? sau Cine este Dumnezeu? toate acestea au fost subiectul discuțiilor din mașină, pe drumul spre pârtie, la masă, la jocuri, oriunde prindea câte un moment.

Mă încărcau în două moduri aceste momente: negativ – să nu cumva să greșesc, dând un răspuns prea personal sau prea puțin documentat, dar în aceeași măsură și pozitiv – dacă elevii mei vin spre mine cu astfel de întrebări înseamnă că ceva am făcut bine.

Am avut o conștientizare chiar în momentul analizei pereților din casă: copiii noștri nu au nevoie lângă ei de o versiune a noastră cool, ca ei, care postează „cot la cot” cu ei pe snapchat sau instagram. Pentru un om care se laudă cu cât de updated este, această conștientizare părea generatoare de frustrare. Însă am îndrăznit să merg mai departe cu gândul înspre faptul că a fi la zi cu ceea ce îi pasionează pe ei e o treabă foarte si ar trebui tratată ca un icebreaker în discuțiile cu ei, ca o replică bună, care-ți câștigă un loc la masă. Copiii noștri au nevoie de oameni care înțeleg fără să judece, dar îndrumă cu blândețe și argumente, care pun întrebări potrivite, fără a impune soluții și care le oferă timp pentru discuții în care se caută ochii, în care nimic nu e tabu și în care nu plecăm de la premisa nepotrivită că vreuna din părți le știe pe toate. Am aflat alături de ei că experiența mea trecută e importantă, că le place să audă de ideile mele din adolescență, de lecțiile învățate și de inimile frânte.

Da, copiii noștri sunt dependenți de conexiune reală! Și nu o vor cere insistent. Va fi un moment, de care nu te va avertiza nimeni, un moment pe care, dacă îl ratăm, s-ar putea să îi pierdem în lumea aceea virtuală pe care o acuzăm atât.

Așa că, dragul meu părinte-coleg, te invit să fim foarte atenți la acele întrebări deranjante sau acel telefon închis în nas, căci de acolo, dacă suntem updated, pot să apară cele mai profunde și neașteptate conexiuni cu copiii noștri scumpi.

Iar în admirarea cu care priveam pereții am mai avut o conștientizare: Doamne, ce mult îmi place să lucrez cu adolescenții!

Alina Cristiana Cîrjă, Fondator Școala Româno-Finlandeză