Dragii mei colegi,

3 minute pe ceas vă cer!

Știu că sunteți în febra încheierii mediilor, știu că Inspectoratul solicită zilnic câte 3-4 situații, uneori aceeași, scrisă cu 3 fonturi diferite (că și pe ei îi chinuie Ministerul), știu că părinții și-au amintit de școală și unii rup ușile cancelariilor cerându-vă socoteală pentru ne-performanța copiilor lor și uneori… a sistemului în sine. Știu că ultimul lucru pe care mai vreți să îl citiți acum, când poate, ca în fiecare an, vă scrieți și vă rupeți demisia de câteva ori, este  vreun sfat, de la cineva care crede că le știe mai bine pe toate.

Nu despre sfaturi e vorba aici, ci despre noi. Și despre ei. Căci aici, tu și cu mine, dragul meu coleg pasionat, la orice școală am lucra în frumoasa România, suntem la fel. Indiferent că ești în primul an de muncă sau în ultimul an de activitate, ai intrat și rămas la catedră pentru ei. Și pentru tine, cel care devii când ești cu ei.

M-am săturat să demonstrez prin hârtii că sunt un profesor bun, să argumentez la orice cină cu prietenii mei neîncrezători, că România mai are o șansă în educație. Am obosit. Dar nu de tot. Astăzi am stat de vorbă cu elevii mei, care ar putea fi și elevii tăi. Sigur au atâtea în comun. Cred că și noi avem atâtea în comun… I-am întrebat pe ai mei cum arată un profesor bun. Folosindu-mă de clipul unei emisiuni deja faimoase…am întrebat 120 elevi români cum arată un profesor bun. Și iată răspunsurile:

„Este bine pregătit. Adică știe atât de bine ce să ne transmită, încât nu citește de pe foaie sau din manual.”

„Mă inspiră să caut dincolo de informațiile din manual.”

„Își face timp pentru mine.”

„Mă ajută să depășesc un moment greu.”

„Mă motivează să vreau mai mult.”

„Zâmbește.”

„Este amuzant.”

Niciunul dintre ei nu a spus un profesor care dă note mari sau merge la concursuri, generează olimpici sau redactează manuale, adună diplome, punctaje, etc. Este adevărat că orice activitate a noastră de pregătire ne face mai buni, dar elevii noștri au nevoie de noi ACOLO, pentru ei, cu ei, cu totul. Pe ei nu-i interesează de problemele sistemului ci de problemele lor. Ei au nevoie de noi alături de ei. Elevii noștri au nevoie de un îndrumător și de un zâmbet, de un OM care să lase la ușă problemele lui și să se conecteze cu ei. Iar atunci când viața e prea dură și n-are cum, omenește, să lase totul la ușă, să le mărturisească faptul că nu mai poate, iar apoi să aștepte să se încarce cu energie pură de la ei și să simtă că munții din fața lui nu sunt decât grămezi de pietricele.

Astfel că, dragul meu profesor, te rog ia-ți timp și cere feedback elevilor tăi, vezi unde te situezi la nivelul inspirației, al motivației, al atenției și al timpului oferit.

Înainte să termini de scris mediile în catalog, te întreb, tu ce notă îți dai?

Dacă notele nu sunt cele dorite, ce poți face mai bine?

Iar atunci când câteva mii dintre noi devenim tot mai buni și mai atenți, oare cum va arăta sistemul nostru?

Cred cu tărie ca singura variabilă pe care o pot controla în clasă sunt eu!

Din (aceleași) tranșee,

Alina Cîrjă

Profesor de Educație Civică