Prototipul elevului ideal gândit în timpul regimului comunist era acela al copilului multilateral dezvoltat, care să exceleze la toate materiile. Se împlinesc aproape trei decenii de când România nu mai este o țară comunistă, ani care s-au concretizat în multe reforme ale învățământului, mai mult sau mai puțin inspirate. Cu toate că acești ani au trecut, pare că mulți dintre conaționalii noștri au rămas prizonieri ai aceleiași mentalități, căci părinți și profesori deopotrivă pun presiune asupra copiilor pentru a-i determina să fie buni la toate materiile. Se așteaptă de la copiii de astăzi performanță pe toate planurile, indiferent de costuri. Se investesc bani, timp și energie în activități extrașcolare și multe meditații, care dincolo de a le asigura viitorul celor mici, le sufocă prezentul.

Privim adesea doar la acei copii și adolescenți care obțin 10 pe linie și care pe bună dreptate, sunt de admirat pentru rezultate lor academice, dorindu-ne ca cei mici din viețile noastre să le urmeze exemplul. Totuși, n-ar trebui nicidecum să uităm să ne întrebăm dacă aceste rezultate îi împlinesc pe ei sau ne satisfac orgoliile nouă, adulților din viața lor. Pentru prea mulți părinți, anii de școală se contorizează doar prin note, lucru care le aduce adesea la neîmplinire și frustrări atât lor, cât și celor mici. Copiii noștri au nevoie să învețe că cea mai importantă competiție la care iau parte este cea cu ei înșiși, iar notele nu sunt mai importante decât ceea ce învață și mai cu seamă, ceea ce vor folosi de-a lungul vieții.

Dacă anii de școală vor însemna mai mult experiențe de învățare inedite, lecții memorabile și sprijin necondiționat din partea noastră, a adulților care îi ghidează, și mai puțin presiunea notelor, rezultatele pozitive nu vor înceta să apară. Studiul are vremea lui, la fel cum temele și evaluările au vremea lor și un scop bine definit, dar trebuie să îi încurajăm pe copii să fie cea mai bună versiune a lor, fără a le fura copilăria. Dacă vrem să creștem o generație care să reușească să se adapteze schimbărilor, viitori adulți care să fie capabili să colaboreze cu cei din jurul lor, să își asume deciziile pe care le iau și să fie echilibrați din punct de vedere emoțional, trebuie să îi îndrumăm pe copii să descopere bucuria de a învăța, lăsând în urmă teama de note. Să îi iubim pe copii pentru ceea ce sunt, nu pentru rezultatele pe care le obțin!

 

Silvia Baumgarten

Profesor Istorie și Educație Socială