„Nu te duce la Uman, o să mori de foame”. Pe la 13-14 ani am auzit propoziția aceasta, în forme variate, de la o mare parte dintre cunoscuții mei. Profesori, rude sau părinți ai prietenilor de atunci, având desigur cele mai bune intenții, m-au sfătuit rând pe rând să aleg un alt profil decât cel pe care mi-l doream și către care aveam în mod clar înclinații. Povestea s-a repetat și pe la 18 ani, atunci când am decis să aleg o facultate tot din domeniul umanistic. Chiar și fosta mea profesoară din școala generală, care îmi fusese profesoară de Istorie m-a sfătuit să aleg altceva, spunându-mi că n-o să fac nimic cu Istoria. La fel ca în cazul liceului, unde am mers totuși la Filologie, în ciuda sfaturilor pe care le-am primit, am ales să fac facultatea pe care mi-o doream pentru că doar așa simțeam că voi fi împlinită. Și am fost, sunt și sper eu că voi fi și în continuare.

Nu vreau nicidecum să dramatizez. Dacă aș fi ales un alt profil, care să fie considerat de cei din jur ca fiind mult mai sigur pentru viitor, probabil aș fi reușit să mă mențin pe linia de plutire și poate chiar aș fi găsit o variantă care să mi se potrivească măcar parțial, doar că, studiind ceea ce îmi doream, am putut să îmi urmez pasiunea, lucru care a fost mult mai important pentru mine. A-ți urma pasiunea și a-ți câștiga existența de pe urma ei este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla din punct de vedere profesional. Mă gândesc adesea câți dintre artiștii pe care poate o lume întreagă îi apreciază au fost descurajați la începuturi. Câți dintre profesorii care poate au oferit sens vieților unor copii au auzit cuvinte menite să le schimbe traiectoria atunci când și-au ales cariera? Câți dintre scriitorii în ale căror pagini ne pierdem adesea au auzit frecvent că visul lor de a-și așterne sufletul pe hârtie e prea neînsemnat și că ar trebui să fie pragmatici și să găsească o meserie care să le dea un venit sigur. Sunt sigură că exemple sunt nenumărate și nu doar din zona celor care au studiat științe umaniste.

Ca profesori, părinți sau doar apropiați ai unor adolescenți aflați în fața unei decizii importante, precum alegerea liceului potrivit și mai ales a profilului potrivit, este normal să ne dorim ce este mai bun pentru viitorul lor, doar că de multe ori, încercând să ne impunem punctul de vedere, nu reușim decât să le tăiem aripile. La SRF credem mult în importanța relației profesor-elev-părinte, așa că doar împreună putem să îi pregătim pe adolescenții noștri pentru cei patru ani de liceu. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să căutăm împreună cea mai bună variantă pentru fiecare elev, luând în calcul aptitudinile, dorințele și așteptările sale.

Să nu le trasăm noi viitorul, ci să-i ghidăm cât mai bine, astfel încât să își găsească propriul drum!

Silvia Baumgarten, Profesor Istorie