,,Bună! Sunt Andreea și sunt… profesoară de muzică!” le răspund celor care s-au prezentat în prealabil.

Așteptau răspunsul meu cu vădit interes, dar surprind instantaneu inevitabila reacție, clipa aceea atât de apăsătoare pentru mine. Se duce în ei lupta dintre respectul pe care se presupune că ar trebui sa-l afișezi unui cadru didactic și toate stereotipurile aferente experiențelor lor de viață în ceea ce privește statutul de profesor de muzică. Existența mea este redusă la nivelul inutilului pentru ei. Incontestabil!

Cum să combat pe cineva care îmi spune vehement că ar vrea să se scoată din programa școlară: muzica, sportul și  alte ,,chestii din astea, inutile, care nu le folosesc în viață”, când copilul său de 16 ani îmi spune că ,,oricum nu facem nimic la ore. Se așază la catedră și ne lasă pe telefoane. Și urlă la noi dacă facem gălăgie.” sau ,,Singura conversație pe care o am cu profa e când face prezența și îmi striga numele din catalog. Dar nici atunci nu își ridică privirea spre mine!”.

Cum să mă îndoiesc de veridicitatea spuselor lor, când am întâlnit stimabili colegi cu multe diplome, grade și ani de experiență care confirmă acest lucru? Imobilizați în capcanele sistemului, înverșunați, fără nicio mulțumire, resemnați, care își asumă că lumea îi clasează ca inutili și că nu au nici un rol în dezvoltarea copiilor. Și au aerul acela al unei specii aflate pe cale de dispariție, care nu se poate adapta la noile condiții de mediu. ,,Nu vezi că n-am ce să fac? Ce știu ei ce beneficii ar avea educația muzicală în viața lor?” – spuse ea, în același timp în care se bucura că cele trei ore de program au luat sfârșit și poate pleca acasă. Am avut multe conversații cu astfel de persoane și nici măcar o dată nu au menționat ,,copilul”, ci a fost doar despre ei, despre ,,nu pot”, ,,nu am cum” etc. „Nu-i interesează cultura, nu vezi că n-ai cu cine?” – afirmă precum un medic ce pune un diagnostic, declară fatalitatea și nici măcar nu dorește să încerce un tratament. Și dacă am îndrăznit să vorbesc și să împărtășesc din ceea ce fac eu, am fost privită ca o ciudățenie a naturii. ,,Aaa, normal, dacă ești la particular…” este veșnica scuză pe care și-o găsesc și, inevitabil, interesul se transferă către rasplata regească de care sunt siguri că am parte pentru ceea ce fac. Zâmbesc și declar lupta pierdută. Și totuși, sunt oameni care au studiat din greu atâția ani, oameni care au ales un drum vocațional de mici copii, oameni pentru care ,,pasiune” ar trebui să fie cuvântul descriptiv al existenței lor. Cum au ajuns prinși în acest cerc vicios? Și îmi amintesc că acesta este motivul pentru care îmi jurasem că nu mă voi face niciodată profesor de muzică. Și astfel de oameni sunt motivul pentru care am abandonat o vreme cariera pentru care am muncit atât.

Dar mă trezesc totuși vorbind. Mult! Și cu pasiune! Căci știu că se poate, acum că ceea ce am găsit în SRF m-a întors la drumul meu. Nu am muncit aproape 30 de ani (în muzică!!!), nu am luptat atât, pentru a nu face ceva cu tot ceea ce am acumulat până acum. Poate lupt încă pentru a combate chiar dezamăgirea propriilor mei părinți: ,,Măi, mamă, de ce nu îți găsești și tu un serviciu adevărat, să fii cineva? Ai muncit atâția ani din greu, să pierzi vremea acum cântând cântecele de copii mici? Tu erai atât de deșteaptă, puteai să faci ceva care contează!.

Și încep să explic că fac mult mai mult de atât (decât știu ei că face un profesor de muzică). Simt că trebuie să lupt pentru validarea existenței mele, pentru prezentarea unei altfel de realități decât știu ei. Încep cu evenimentele organizate, evident, căci acestea îmi sunt mai presus de orice. Și vorbesc despre viziunea mea asupra predării muzicii care anulează toate metodele și obiectivele clasice. De exemplu, cum nu cred eu că îi va ajuta cu ceva să știe unde e Sol pe portativ, să tacteze măsura de 4 pătrimi sau să cunoască modurile populare. Pentru un om care nu va face muzică niciodată e ca și cum ai învăța Swahili, dar nu vei vorbi niciodată această limbă. Face bine la cultura generală, dezvoltă câteva conexiuni cerebrale, dar nu e cazul să fie de importanță primordială. Apoi încerc să menționez doar câteva dintre lecțiile WOW, deși e greu să selectez din atâtea. Punctez frecvent conectarea la realitate, la nevoile și interesele generației pe care o formăm acum și mai ales beneficiile pe care le pot aduce pentru viața pe care se pregătesc să o înfrunte. Și despre cum chiar poți introduce elemente culturale în viața lor, folosindu-te de subiecte din sfera lor de interes, nu prin metodologii clasice și închistate.

Și mă trezesc vorbind prea mult, prea repede, prea împătimit. Și nu mai pot!

Aș vrea să le spun despre fetița care plângea din cauza unei timidități excesive și acum rupe scena ca solistă la spectacole, despre acela pe care l-am îndrumat spre un instrument și-mi mărturisește deja că i-am schimbat viața. Despre copilul care nu putea reține un vers dintr-o poezie și acum cântă la pian din memorie zeci de minute. Despre și despre… Sunt atât de multe! Le-am făcut în 8 ani, dar mi-ar trebui cel puțin dublu să le povestesc cu tot cu implicații. Și-n liniștea ce se așterne, mă las copleșită de faptul că sunt totuși atâția care ,,văd”! Da! Să simți atâta susținere și încredere, atâta iubire și apreciere, să ai atâtea realizări și satisfacții ca profă de muzică, e chiar incredibil!

Și continui să vorbesc pentru ei, inspirația mea, copiii mei! Pentru ei – pot!

Pot vorbi cu patos despre ce înseamnă cu adevărat să-ți urmărești visul, despre sacrificiu, perseverență, determinare, curaj și alte astfel de trăsături de caracter, dar și despre a depăși limite și când sau cum e admis să încalci reguli sau să fii altfel. Despre eșec, rezistența la durere și alte lecții de viață. Despre ce se află ascuns în spatele succesului!

Pot vorbi la nesfârsit despre influențele muzicii la nivel emoțional și efectele sale asupra psihicului uman. Despre cât de importantă este conștientizarea în ceea ce privește manipularea și mișcarea transformațională contemporană prin stimularea excesivă, atât pozitivă, dar mai ales negativă. Despre valențele comunicaționale ale muzicii. Despre introspecție și retrospecție, apartenență, identificare, poziționare și orice alte trăiri prin care poate trece un individ. Despre descifrarea tainelor unui discurs muzical. Despre personificarea muzicii.

Și dacă e muzică, pot vorbi despre orice alt domeniu din lume. Consider că nici un alt profesor nu este atât de privilegiat precum sunt eu în ceea ce privește interdisciplinaritatea. Muzica e matematică, chimie și fizică. ,,Dacă vrei să afli secretele universului, trebuie să gândești în termeni de energie, frecvențe și vibrații”! – spunea marele N. Tesla.  Le vorbesc copiilor ore în șir despre frecvențe, vibrații și energie sonoră! Muzica influențează la nivel celular orice organism viu – pot ține ore de anatomie și biologie din prisma manifestărilor sonore. Ah, și cât e de fascinant! Pot face legături între reacțiile rețelei neuronale la stimulii auditivi și rețelele informatice. Muzica e descifrare de coduri și limbaj universal. Teoria muzicală își are fundamentele în tainele universului. Muzica e limbă străină. Muzica e interconectată cu mișcarea și dezvoltarea aptitudinilor practice. Muzica e material de susținere pentru ore de geografie și pot face legături cu arhitectura sau chiar arheologia, dar mai presus de toate, cu istoria, cultură și civilizație. Creațiile muzicale sunt oglinda societăților, a evoluției sau deprecierii lor, a trăirii, gândirii și atitudinii celor a căror moștenire trebuie să o ducem mai departe. Căci de n-am cunoaște toate acestea, nu am mai fi un produs evoluționist, ci acea societate care o ia mereu de la zero. Fără trecut ce viitor putem avea? Filosofăm, dezbatem și ajungem chiar la tehnici necesare în arta oratoriei (devenită peste noapte Public Speaking), pentru că mă ajută o viață pe scenă ca instrumentist.

De aș avea cinci ore pe săptămână, cel puțin opt ani la rând și nu aș epuiza ceea ce aș vrea să fac cu și pentru copiii mei. Dar nu am decât o ora. Și doar la gimnaziu, căci pentru cei mici e suficientă educatoarea sau învățătoarea. La ce bun profesori de specialitate pentru un amărât de cântecel? Pentru ce să alocăm atâtea fonduri? Ce importanță are că în țările cu sistem educațional dezvoltat se întâmplă asta? Ce contează 40 de ani de studii de specialitate în care se demonstrează clar că școlile cu programe intensive de educație muzicală au rezultate educaționale mult mai mari decât altele? Și chiar dacă e dovedit clar că acei copii care beneficiază de educație muzicală timpurie au rezultate mult mai mari la matematică, învață mai repede o limbă străină sau sunt mai performanți, de ce am face noi ceva?  De ce ne-ar interesa statisticile conform cărora copiii care fac performanță în domenii artistice sau sportive sunt mai puțin afectați de depresie și ating un nivel mai mare de reușită în viață, orice ar alege să facă ca adult?

Sper totuși că în viitorul apropiat tot mai mulți  vor alege ca în loc să se plângă de sistem și să se complacă într-o comoditate distrugătoare, să se implice și să facă o diferență. Vor alege să nu mai contribuie la etichetarea peiorativă a noastră, a celor ce știm sigur că facem o diferență. Vor ști că nu e despre ei – profesorii, ci despre EI – discipolii.

Dedic aceste rânduri tuturor profesorilor cu ore ,,neimportante”, care au auzit măcar o dată în viață întrebarea: ,,și la ce le folosește asta?”, dar continuă  să schimbe lumea. Mă înclin cu respect pentru pasiunea, determinarea, curajul, dedicarea, viziunea voastră și pentru multe altele!

P.S. Hai că avem norocul să scăpăm și de pus note în catalog! 😉 Chiar îmi era greu să închei  medii la fiecare sfârșit de semestru!

Andreea Parfene, Prof. Muzică

A fost odată ca niciodată reprezintă formula magică ce poate liniști o clasă agitată de elevi, un copil plângăcios sau un adult stresat. Aceasta este ușa fermecată spre tărâmuri controlate de dragoni fioroși, de prinți bravi și de prințese foarte frumoase, care așteaptă să fie salvate. Este povestea pe care o ascultăm cu drag pentru că întotdeauna se termină cu un happy end.

Dar oare cât de mult reflectă realitatea? Să fie lumea populată numai de prinți voinici, curajoși, gata să înfrunte răul cel mai rău pentru a salva persoana iubită? Sau de prințese înalte, slabe, debordant de frumoase, dar lipsite de orice inițiativă în fața circumstanțelor amenințătoare, care lâncezesc sute de ani pe un pat de mahon, într-un turn înalt sau într-o raclă de cleștar în așteptarea sărutului unui necunoscut?

Basmele și poveștile joacă un rol important în modelarea viitorului adult. Acestea sunt, indiscutabil, un ingredient benefic în stimularea și dezvoltarea creativității, în conturarea unui cadru sigur, unde binele învinge întotdeauna. Ele prezintă călătoria plină de primejdii a unui Greuceanu sau a unui Făt-Frumos care, în urma unui cataclism, trebuie să se desprindă de casa părintească sau de comunitatea în care trăiește pentru ca la final, să se descopere pe sine.

Poveștile creează, prin imaginile pe care le ilustrează cu ajutorul cuvintelor, emoții intense. Unele pot părea, la prima citire, de-a dreptul înfricoșătoare. Trebuie doar să îți imaginezi cum ar arăta două capete însângerate de iezi, rânjind morbid la geam în așteptarea mamei capră.

Și totuși, în tot acest melanj de trăiri, de pericole, de transformări, rolul prințesei rămâne unul pasiv. Ea încă așteaptă, îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie, cu o coafură intactă, Love’s first kiss.

Imaginea prințeselor a suferit transformări majore atunci când ele au fost regândite și redesenate, la propriu, de colosul Walt Disney. Dacă în poveștile Fraților Grimm sau ale lui Charles Perrault ele au o înfățișare naturală, iar virtuțile și frumusețea interioară primează, în creațiile Disney, suntem șocați de aspectul puternic sexualizat al acestora. Buzele botoxate și sânii siliconați devin noile virtuți ale prințeselor care încă sunt în așteptarea unui Prince Charming cu mușchi și sclipiri poznașe în ochi.

Poveștile modelează, transformă, inoculează copiilor tot soiuri de stereotipuri de la o vârstă foarte fragedă.

Oare chiar ne dorim ca fetele noastre să fie mereu în așteptarea unui Făt-Frumos, îmbrăcate corespunzător pentru a se asigura că el le va remarca? Oare Rapunzel nu poate coborî singură din turn?

Eu cred că poate, dar noi, părinții, suntem cei care trebuie să îi spunem.

Ana Ologeanu (părinte și profesor)

Importanța inteligenței emoționale a elevului de clasă pregătitoare

Inteligența emoțională este semnificativă în universul școlar deoarece îmbunătățește starea de bine a elevului și a profesorului, de asemenea, și performanța în învățare. Foarte mult timp, coeficientul de inteligență (IQ) a primat în fața celui emoțional (QI)  în modul în care copiii au fost educați. În prezent, specialiștii consideră că inteligența emoțională joacă un rol mult mai important în dezvoltarea unor elevi fericiți și de succes.

Inteligența emoțională determină abilitatea copilului de a lega prietenii, de a se adapta situațiilor noi, de a face față presiunii, de a nu claca în fața eșecului, de a depăși dezamăgirile, de a se mobiliza singur, de a fi autodidact, de a-și atinge adevăratul potențial academic. Psihologul american Jeffrey Bernstein, ale cărui abilități în managementul relațiilor și în coaching sunt recunoscute în SUA, precizează că un nivel scăzut de inteligență emoțională la copii se observă prin lipsa abilității de a se liniști, prin numeroase crize de plâns și în lipsa abilității de a-și rezolva singur problemele. Iar explicația este simplă: nu își poate controla impulsul, nu își poate defini sentimentele, nu își poate gestiona emoțiile, nu este empatic. Toate acestea limitează copilul.

Copiii  își petrec o bună parte din timp la școală, prin urmare, aceasta trebuie să fie un loc esențial pentru conturarea stării lor generale de bine, cu ale sale aspecte sociale, fizice și emoționale. Sănătatea și starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a beneficia de pe urma unei educații de calitate și de a-și atinge întregul potențial școlar.

Starea de bine îi ajută pe copii să învețe mai ușor. De exemplu, copiii învață mult mai lesne anumite lucruri dacă le sunt prezentate într-un mod distractiv, interesant. Emoțiile pozitive pe care ei le trăiesc, de la recunoștință, bucurie, optimism, dragoste, încredere în sine, curiozitate, inspirație, speranță sau amuzament, joacă un rol important asupra întregii lor bunăstări, contribuind,  printre altele, la îmbunătățirea modului în care gândesc, a capacității de concentrare, a condiției fizice și intelectuale.

Viitor elev al clasei pregătitoare, cel mai important lucru pe care vreau să îl știi este că: la școală poți fi fericit!

Cristina Putineanu

Profesor Clasa Pregătitoare

Din punct de vedere social, un copil trebuie sã ştie cã şi la clasa pregãtitoare, ca şi la grãdinitã, se va juca, va avea multe ocazii sã fie creativ şi sã ȋşi foloseascã imaginația. În acest sens, un aspect foarte important al clasei pregãtitoare la şcoala noastrã sunt pauzele de ieşit ȋn parc şi joaca liberã. Prin joacã copiii învaţã sã fie fairplay, sã lucreze în echipã, sã renunţe, sã fie generoşi, sã accepte, sã iubeascã. şi nu este totul doar joacã. Învãţãm litere şi cifre, învãţãm sã citim şi sã socotim, citim poveşti, învãţãm sã decupãm, sã lipim, sã colorăm, învãţãm sã ne comportam în diferite contexte. Cu alte cuvinte, prin orice activitate pe care o facem, copiii se pregãtesc pentru lumea reală.

Clasa pregãtitoare înseamnã relaţionare, noi prietenii sau consolidarea celor anterioare. Înseamnã mişcare, dans, râs şi joacã.

La SRF, clasa pregătitoare înseamnã şi interacţiunea cu mai mulţi profesori, alţii decât învãţãtoarea. Proiectul Young Leadership clãdeşte încrederea în copii atunci când lucreazã în echipe şi când interacţioneazã în diverse contexte. Ca lucru care ne defineşte la SRF, trebuie sã menţionez cã aproape în fiecare clasă avem câte un copil cu cerinţe speciale care învaţã sã se integreze şi sã se acomodeze cu viaţa de zi cu zi printre ceilalţi copii.

Tot la SRF înseamnã o noapte, poate prima, petrecutã la şcoalã cu colegii. Înseamnã o noapte în care ne distrãm, dansãm, facem parada pijamalelor, citim poveştile preferate, dormim în sac de dormit. 

În ce privește socializarea, profitãm de fiecare ocazie sã ieşim şi sã organizãm evenimente periodic (teatru, film, restaurant, campionatul de fotbal al tãticilor).

Începem de mici sã fim responsabili şi totul se petrece într-un cadru organizat, controlat, cu susţinere şi încurajare din partea adulţilor.

În urma întrebãrii mele “Ce i-ai spune unui copil de grădiniţã, care urmeazã sã vinã la şcoalã?”, Rãzvan mi-a răspuns aşa:

“Sã nu-ţi fie fricã, e bine la şcoalã!”

Cu drag, 

o învãţãtoare care e înnebunitã dupã copiii ei de la clasa pregãtitoare 

Ligia Cristian

Citește! E important să citești pentru a te dezvolta.

Dar ce carte să citești? Sunt o grămadă de feluri de cărți: de aventură, de mister, basme, informative și multe altele.

Nu-i așa că e greu să alegi una?!

Eu am câteva secrete pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

Să începem!

 

RĂSFOIEȘTE!

Deschide la 3 pasaje aleatorii și, dacă te emoționează , înseamnă că cel mai probabil îți va plăcea acea carte.

CITEȘTE!

Citește recenzia de pe spatele cărții. Ea îți va spune suficient de mult despre acțiunea cărții.

CERE PĂRERI!

Găsește persoane care au mai citit acea carte. Ei îți vor spune mai mult lucruri despre personaje și ce i-a impresionat.

CONTINUĂ!

Continuă să cauți până ai găsit cartea potrivită pentru tine.

„Dacă nu-ţi place să citeşti, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită.” – J.K. Rowling

Daria Zah, clasa a III-a

Redactor SRF

Frumusețea și plăcerea pe care le-am simțit odată cu venirea copilului meu pe lume s-au transpus, în timp, în meseria pe care o practic de aproape 10 ani. Pentru că, fără implicare emoțională și fără să investești iubire, această meserie devine stearpă și nu creează continuitate în viața copiilor pe care trebuie să-i educăm. Comunicarea continuă cu parinții și implicarea lor în activitățile noastre reprezintă un alt factor de success.

Cunoașterea conținuturilor, creativitatea, naturalețea și iubirea, consecvența și încrederea oferite copiilor sunt o parte din ingredientele „succesului” meu.

Bucuria pe care o simt în fiecare dimineață la venirea la grădiniță a fiecărui copil, îmbrățișarea oferită și „pupicelul” de bun venit sunt primele ingrediente care mă motivează pentru ceea ce am de făcut. Bucuria mea este împartășită și de copii, iar asta îmi dă aripi să caut cât mai multe metode prin care să pătrund în sufletele copiilor și să-i provoc la învățare. Dar nu orice fel de învățare, pentru că nouă ne place să ne jucăm foarte mult! Așa că ei mă provoacă zilnic să caut puntea de legătură dintre joacă și învățare, iar rezultatele sunt vizibile.   

Petrecem mult timp în natură, căci unde altfel ai putea să vorbești mai real despre anotimpuri și caracteristicile lor.  Vizităm multe locuri care să ne facă să înțelegem mai bine lucrurile care ne înconjoara și copiii sunt provocați  foarte des să facă conexiuni între ceea ce învață și viața reală. Chiar și atunci când introducem noțiuni noi le implementăm facând legatura mereu cu lucrurile deja învățate. Facem des experimente și uneori copiii preiau rolul de profesor.

Dar, mai ales, sunt atentă la intervențiile lor din timpul activităților și nu ezit să schimb activitatea atunci când interesul lor devine mai mare într-o altă direcție decât cea aleasă inițial de mine. Și tocmai de aceea spun că este nevoie de o pregătire foarte bună pentru a reuși să fac față cu brio cerințelor copiilor. Mai ales că trăim vremuri în care accesul la informație al copiilor este total sprijinit de tehnologia secolului.

Poveștile sunt o parte importantă în activitățile noastre și îmi place să mă transpun în fiecare personaj, îmi place să povestesc „artistic”, pentru că asta face totul mai plăcut și le deschide o noua viziune lor, în joaca liberă.

Copiii sunt încurajați să încerce să facă cât mai multe lucruri singuri și sunt sprijiniți până la dobândirea încrederii de sine. Lucrez mult pentru a păstra și dezvolta empatia și încurajez copiii să fie înțelegători și să-și asume faptele, pentru a le întări caracterul și pentru a le fi mai ușor să se descurce în orice mediu.

Mă regăsesc total în ceea ce fac și, deși este greu și uneori obositor, nu mă văd făcând altceva! Ofer și primesc zilnic afecțiune și încredere! Și știu că am un loc în sufletele lor așa cum și ei au un loc în sufletul meu, iar asta îmi este de ajuns!

Mihaela Teodorescu

Profesor Învățământ Preșcolar

Despre secolul XXI se poate spune, fără pic de exagerare, că este unul al vitezei. Profesor fiind, este aproape imposibil să nu constați că asta se răsfrânge și asupra copiilor. Aceștia sunt din ce în ce mai aglomerați cu tot felul de activități extracurriculare și sarcini diverse, iar timpul lor liber devine aproape inexistent. Pretențiile celorlalți în ceea ce-i privește cresc de la o zi la alta și pare că de multe ori sunt tratați ca niște adulți, lucru care ajunge să îi frustreze și să-i maturizeze înainte de vreme, uneori chiar să le fure copilăria.

În procesul nostru de a-i responsabiliza, dându-le tot felul de sarcini, pierdem din vedere faptul că ei învață cel mai bine prin joc. Jocul este una dintre cele mai importante forme de manifestare a lor. În mod obişnuit, nevoia de joacă vine din nevoia de mişcare a copilului, fiind o modalitate de a-şi consuma energia și cel mai plăcut mod de a-și petrece timpul liber.

De multe ori m-am întrebat, uitându-mă la anumiți copii, când mai au timp să se joace. Pe o parte dintre ei chiar i-am întrebat ce fac în timpul liber și, cu cea mai mare sinceritate, mi-au spus că nu prea au. Alții au spus că le place ceea ce fac și le e greu să renunțe la una din multele activități, deși era destul de vizibilă oboseala de pe chipurile lor. Mi-am dat seama atunci că strarea de nervozitate, oboseala permanentă și lipsa atenției vin dintr-un efort mult prea mare pentru ei și trebuie să recunosc faptul că asta m-a întristat foarte tare.

Cred că preocuparea noastră, a adulților, trebuie să fie cum păstrăm echilibrul între activități și timpul liber de care copilul are nevoie. Așa cum aceste activități extrașcolare sunt recomandate pentru stimularea comportamentului creativ în diferite domenii, pentru creșterea încrederii în sine, pentru creșterea spontaneității și dezvoltarea unor opinii și a unor inițiative, așa și timpul liber îi ajută pe cei mici să-și creeze propriul univers, să învețe mult mai ușor într-o atmosferă relaxantă și cel mai important, să se odihnească.

Marele pedagog elveţian, Edouard Claparede, spunea despre copil că „este o ființă a cărei principală trebuinţă este jocul… această trebuinţă spre joc este ceva esenţial naturii sale. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm copilului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.

Grija față de timpul liber al copilului poate fi cheia succesului în viață.

Copilul tău, cât timp liber are și ce face cu el?!

Valentina Suharov

Director Adjunct SRF

The ‘private versus public school’ topic has been debated countless times in many families, and here’s my take on it.

Firstly, one very major factor is the price. While public schools are free of charge, private ones don’t just have a price, they are almost always extremely expensive. As a result, many people opt for public schools, but that may not always be the best choice, and here is why.

While academically, you would, in theory, get the same experience in a private school as in a public one, that is almost never the case. Often, private schools focus on each individual, so that they can adjust to their learning abilities. This may or may not be because private schools have less students, but either way the progress pupils make is undeniable.

Secondly, in private schools it has been observed that the relationships are better between students and between the teachers and their pupils. Less bullying tends to take place and teachers are often friendlier and more open.

However, this doesn’t mean you cannot get a beautiful experience in a public school. When going to a private school, it’s just much more likely that you’ll leave with great memories and a smarter brain.

For the past few years I’ve been studying at a private school and my experience has been great! All the advantages I mentioned earlier stand, plus many more. For example, teachers always challenge us to think instead of making us learn lessons word for word. Another good thing that takes place in our school is the openness teachers have to students’ personal problems and their willingness to help in any way they can.

To sum up, I believe that saving up for a private school is worth it and that it almost reassures the well-being of your kid.

The ‘private versus public school’ topic has been debated countless times in many families and here is my take on it.

Firstly, one very major factor is the price. While public schools are free of charge, private ones almost always are extremely expensive. As a result, many people opt for public schools, but that may not always be the best choice.

 When it comes to the academics, theoretically, students would get the same experience in both a private and public school. However, that is almost never the case. Often, private schools have the capacity to focus on each individual student, catering to the learning abilities of the students. One contributing factor could be because private schools have less students than public schools. Pupils attending private schools show progress that is undeniable.

Student to student as well as students and teacher relationships are significantly better in private schools. Less bullying between students tends to take place and teachers are often friendlier and more open.

While these factors exist in private education, this doesn’t mean you cannot get a beautiful experience in a public school. When going to a private school, it’s just much more likely that you’ll leave with great memories and a smarter brain.

For the past few years I’ve been studying at a private school and my experience has been great! All the advantages I mentioned earlier stand, plus many more. For example, teachers always challenge us to think instead of making us learn lessons word for word. Teachers also engage with student’s personal problems and are willing to help in any way they can.

I believe that saving up for a private school is worth it and that it almost reassures the well-being of students.

Petra Amihălăchioaie, clasa a VII-a 

De ziua lor, vrem să arătăm tuturor rezultatele minunate pe care copiii cu autism le-au dobândit în științe, public speaking, literatură, artă, etc. Conștientizarea ar trebui să fie, la nivel înalt, axată pe capacitatea de recuperare a acestor copii, pe cum reușesc ei să treacă din partea teoretică în partea funcțională a vieții.

Pentru Ambra (14 ani) pasiunea pentru cusut a luat naștere începând cu jocurile de legat șireturi. Apoi, mama ei s-a gândit să o învețe să coasă pe etamină: „A înțeles imediat ce are de făcut. Pentru ea, e un mod constructive de a-și petrece timpul. Nu avea stare să stea pe scaun și doar să asculte în timpul orelor de la școală. Trebuia tot timpul să facă ceva cu mâinile, să scrie, să coloreze. Așa, prin cusut, am descoperit că este calmă, nu face zgomot și poate auzi și ceea ce se discută în clasă” (Amalia, mama Ambrei).

Vlad (15 ani), se gândește deja la propria lui expoziție de artă, expoziție care-l va ajuta financiar să-și cumpere o mașină cu care să-și plimbe prietenii: „Dacă vând portretele colegilor și prietenilor mei, o să-i cunoască toată lumea, nu-i așa? Și eu pot să-mi cumpăr cel mai tare Rolls Royce cu care să-mi plimb gașca. Este bine să desenez în felul meu. Am constatat că oamenilor le place ceea ce fac. Nu mă simt altfel decât ei. Dacă eu știu să desenez și ei nu, asta înseamnă că ei sunt alfel decât
mine?”

Pe Tiberiu (14 ani) sunt convinsă că ar fi geloși mai marii geografi ai lumii. E un deliciu să-l auzi vorbind despre țări de care poate, adult fiind, nu ai auzit. Nu știu dacă este ceva pe harta lumii despre care să nu-ți poată spune nimic. Admite că o mare parte a cunoștiințelor le are de pe internet, fiind trist când nu are acces la informații: „Majoritatea lucrurilor pe care le știu sunt de pe Wikipedia. Dacă nu exista internetul, eu nu aș fi știut atât de multe lucruri, în continuare poate credeam că Venezuela și Veneția este aceeași chestie. De aceea mă supăr când nu pot sta pe internet, atunci cultura mea generală stă pe loc și eu îmi doresc să aflu cât mai multe.”

Totodată, conștientizează beneficiile pe care le are în școala noastră datorită acestei pasiuni: „Pasiunea pentru geografie m-a ajutat în clasa mea, de fapt în toată școala mă știe ca fiind băiatul faimos, foarte bun la geografie.”

Ana (15 ani), cu siguranță se va remarca (o face deja) în literatură. E pasionată de frumos și scrie despre tot ce o înconjoară: „Poeziile pentru mine sunt un mod de a descrie peisaje, exprimându-mi sentimentele față de oamenii și lucrurile din jurul meu. Poveștile sunt modul de a evada din cotidian, de a-mi proiecta dorințele și visele. În lumea mea eu pot fi puternică, curajoasă și demnă. De aceea, literatura pentru mine reprezintă un univers alternativ în care eu pot evada și pot deveni ce mi-am dorit.”

Pentru toți acești copii și pentru alții, sunt convinsă că sunt mulți, am ales să conștientizăm, astăzi și în fiecare zi, rezultate și pasiuni, nu diagnostic. Cu siguranță că vorbim de multă muncă – de terapeuți, profesori și părinți implicați fără de care poate, copiii, nu ar fi reușit, întrucât ei le-au insuflat încredere, sprijinându-i în tot ceea ce fac.  Pasiunile i-au ajutat să trăiască, să cunoască lumea în care trăim, să simtă, să fie apreciați pentru performanțele lor remarcabile.

Felicită și tu astăzi un copil pentru efectele pe care le lasă în jurul lui!

Eu mă înclin!

Psiholog Larisa Boștinaru

Clasa pregătitoare trebuie să fie puntea care face ușoară trecerea de la grădiniță la școală. La acest nivel de vârstă, profesorul va urmări sistematic realizarea de conexiuni între toate disciplinele prevăzute în schema orară, creând contexte semnificative de învățare pentru viața reală.

Perioada între 6-12 ani este recunoscută ca o „perioadă de aur a dezvoltării motorii” atunci când copiii dobândesc cele mai multe obiceiuri care sunt folosite la maturitate. În această perioadă, se dezvoltă caracteristicile fizice ale dezvoltării cognitive și motrice.

Rezultatele recentelor cercetări din domeniul educațional sunt îngrijorătoare și scot în evidență numărul crescut al copiilor supraponderali. Sedentarismul este cauzat atât de folosirea în exces a gadgeturilor (telefon, tabletă, televizor, jocuri video, etc.) cât și de timpul petrecut la școală, stând în bancă.

În 2012, anul în care s-a introdus clasa pregătitoare, Direcția de Sănătate Publică își exprima îngrijorarea: „Mobilierul școlar destinat clasei pregătitoare este periculos pentru coloana vertebrală a copiilor de șase ani.” De atunci și până acum au trecut șapte ani, timp în care am rămas doar cu îngrijorarea, căci situația mobilierului e aceeași; raportat la norme igienico-sanitare privind concordanța dintre particularitățile morfofuncționale ale școlarilor și dimensiunile mobilierului școlar, băncile elevilor sunt necorespunzătoare.

Ce ar trebui să știe copilul la clasa pregătitoare?

Ar trebui să știe să se joace! Sunt copii care vin deja speriați la școală deoarece li s-a spus, de către părinți, bunici, nași, vecini și alți „experți educaționali” că e greu. „La școală trebuie să înveți, s-a terminat cu joaca!” sau „Lasă joaca, pune mâna și învață!”

 Jocul determină cortexul prefrontal, centrul de control al creierului, să se dezvolte mai mult și mai repede. În timp ce mulți părinți/profesori preferă culegerile, încă de la clasa pregătitoare, aș vrea să menționez doar câteva beneficii ale jocului:

• ajută în luarea deciziilor;

• îmbunătățește echilibrul și coordonarea;

• dezvoltă imaginația;

• dezvolta abilitați sociale și de limbaj;

• susține învățarea unor concepte despre lumea înconjurătoare;

• ajută la învățarea unor principii de genul cauză-efect;

• îmbunătățește sistemul muscular și sistemul nervos;

• ajută sistemele cardiace și pulmonare;

• copiii activi care se joacă des mențin o greutate sănătoasă.

Learning is not a spectator sport so let’s play!

Ancuța Duminică,

Profesor Clasa Pregătitoare