A fost odată ca niciodată reprezintă formula magică ce poate liniști o clasă agitată de elevi, un copil plângăcios sau un adult stresat. Aceasta este ușa fermecată spre tărâmuri controlate de dragoni fioroși, de prinți bravi și de prințese foarte frumoase, care așteaptă să fie salvate. Este povestea pe care o ascultăm cu drag pentru că întotdeauna se termină cu un happy end.

Dar oare cât de mult reflectă realitatea? Să fie lumea populată numai de prinți voinici, curajoși, gata să înfrunte răul cel mai rău pentru a salva persoana iubită? Sau de prințese înalte, slabe, debordant de frumoase, dar lipsite de orice inițiativă în fața circumstanțelor amenințătoare, care lâncezesc sute de ani pe un pat de mahon, într-un turn înalt sau într-o raclă de cleștar în așteptarea sărutului unui necunoscut?

Basmele și poveștile joacă un rol important în modelarea viitorului adult. Acestea sunt, indiscutabil, un ingredient benefic în stimularea și dezvoltarea creativității, în conturarea unui cadru sigur, unde binele învinge întotdeauna. Ele prezintă călătoria plină de primejdii a unui Greuceanu sau a unui Făt-Frumos care, în urma unui cataclism, trebuie să se desprindă de casa părintească sau de comunitatea în care trăiește pentru ca la final, să se descopere pe sine.

Poveștile creează, prin imaginile pe care le ilustrează cu ajutorul cuvintelor, emoții intense. Unele pot părea, la prima citire, de-a dreptul înfricoșătoare. Trebuie doar să îți imaginezi cum ar arăta două capete însângerate de iezi, rânjind morbid la geam în așteptarea mamei capră.

Și totuși, în tot acest melanj de trăiri, de pericole, de transformări, rolul prințesei rămâne unul pasiv. Ea încă așteaptă, îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie, cu o coafură intactă, Love’s first kiss.

Imaginea prințeselor a suferit transformări majore atunci când ele au fost regândite și redesenate, la propriu, de colosul Walt Disney. Dacă în poveștile Fraților Grimm sau ale lui Charles Perrault ele au o înfățișare naturală, iar virtuțile și frumusețea interioară primează, în creațiile Disney, suntem șocați de aspectul puternic sexualizat al acestora. Buzele botoxate și sânii siliconați devin noile virtuți ale prințeselor care încă sunt în așteptarea unui Prince Charming cu mușchi și sclipiri poznașe în ochi.

Poveștile modelează, transformă, inoculează copiilor tot soiuri de stereotipuri de la o vârstă foarte fragedă.

Oare chiar ne dorim ca fetele noastre să fie mereu în așteptarea unui Făt-Frumos, îmbrăcate corespunzător pentru a se asigura că el le va remarca? Oare Rapunzel nu poate coborî singură din turn?

Eu cred că poate, dar noi, părinții, suntem cei care trebuie să îi spunem.

Ana Ologeanu (părinte și profesor)