< ÎNAPOI

ARTICOLE RECENTE

BLOG

 

Continuă să te informezi, să înveți, să explorezi. Sau cum o vorbă finlandeză spune: „Niciodată nu le vei ști pe toate!” 

AJUTOR pentru Ucraina

15.03.2022 | Comunitate, Proiecte Sociale | 0 comentarii

 Umanitatea nu are granițe!  

Credem că în astfel de vremuri, cea mai importantă lecție pe care o putem oferi copiilor este lecția umanității. Ne dorim să fim un exemplu autentic de bunătate, compasiune și solidaritate pentru elevii noștri.

Încă de la începutul izbucnirii conflictului din Ucraina, Comunitatea LRF (Liceul Româno-Finlandez) a fost alături de victimele războiului. Am ales să ne implicăm cu resursele pe care le avem la dispoziție și, împreună cu părinți, elevi, profesori, chiar vecini, ne-am unit să ajutăm poporul ucrainean.

Credem că umanitatea se vede în primul rând în acțiunile noastre, în actele de bunătate pe care le arătăm semenilor noștri.

Prima strigare pe care am făcut-o a fost pentru donații materiale: alimente, produse de igienă, haine. Am reușit sa strângem un tir cu astfel de pachete pe care le-am trimis printr-un convoi umanitar către Ucraina, prin intermediul Organizației Internaționale Sheherezade. Donațiile continuă să vină și acum.

De la începutul lunii martie, am deschis o lista pentru toți cei care doresc să cazeze refugiați ucraineni. Suntem recunoscători pentru răspunsul comunității noastre , având în vedere numeroasele persoane  care au fost primite în casele familiilor din LRF.

Încă de la venirea primilor refugiați în țară, ne-am bucurat să primim chiar și în școală copii ucraineni.

Ne-am dat seama, însă, că trebuie să facem ceva mai mult,

că oamenii aceștia care au fugit din calea războiului au nevoie de o comunitate în care să se simtă acceptați, susținuți și utili.

Mai presus de orice, ne gândim la copiii cărora trebuie să li se asigure dreptul fundamental la educație și la dezvoltare, indiferent de contextul în care se află.

S-a născut astfel ideea unui „Centru Educațional Ucrainean”.

Am creat clase speciale pentru copii,  în care vom desfășura activități educative, artistice și sportive, ateliere de dezvoltare și suport psihologic. Copiii vor fi împărțiți pe grupe de vârste, iar pedagogii vor fi chiar dintre părinții refugiați, profesori ucraineni. Aceștia, precum și alți parteneri care și-au oferit suportul pentru activități educative, vor fi instruiți de către profesorii Liceului Româno-Finlandez.

Toți cei înscriși în acest proiect vor avea asigurate o gustare de fructe și o masă de prânz, aici, la LRF. Ne bucurăm de implicarea mai multor sponsori, de colaborarea cu Centrul Creștin București, precum și de suportul Primăriei și al altor instituții pentru realizare acestui proiect.

Anunțăm, astfel, cu entuziasm că Festivitatea de Deschidere a centrului va avea loc joi, 17 martie, la sediul Liceului Româno-Finlandez.

Încurajăm toate familiile din comunitate, care au cazat copii ucraineni (cu vârste cuprinse între 3-18 ani)*, să îi înscrie la „Centrul Educațional Ucrainean” (contact: +40 726 646 733 – Olga Gireadă). Programul de desfășurare a orelor va fi: 08:00 – 13:00. 

*Pot fi înscriși doar copiii din familiile găzduite pe raza Bucureștiului și din împrejurimi, care nu se află în tranzit pe teritoriul României și au întreprins toate formele legale pentru obținerea statutului de refugiat. 

Tot ce putem spune este „Bun venit în comunitatea LRF, dragi ucraineni!”. Успіхів у спільноті LRF, дорогі українці! 🇺🇦

 

–––––––––––––––––––––

Puteți să susțineți acest proiect făcând o donație pentru „Centrul Educational Ucrainean”, în contul:
Asociația Centrul Creștin București
CF 4772798, STR.RASARITULUI NR.59, SECTOR 6;
IBAN RO64BACX0000001646531000 UNICREDIT BANK

SUCURSALA IULIU MANIU NR.59 BUCURESTI, SECTOR 6

 

 

 

 

 

 

 

Darul imperfecțiunii

Darul imperfecțiunii

Era Februarie 2007 când, de la a preda engleza la copiii de 3 ani, am ajuns într-o școală de „fițe” din Capitală, unde am suplinit-o timp de 6 luni pe o prietenă de-ale mele, care urma să nască. Prima oră de predare din viața mea la gimnaziu, direct la clasa a opta!...

citește mai mult
Măsuri de prevenire COVID-19

Măsuri de prevenire COVID-19

De când mă știu, cred că am funcționat pe principiul „este mai ușor să ceri iertare, decât permisiune”. Rememorez și acum episoade când o încurcam rău cu părinții mei și știam că a-mi cere iertare, aducea după sine o minimizare semnificativă a pedepsei. Lecția de...

citește mai mult

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.