După lansarea unui film, cei care primesc toate aprecierile sunt actorii principali și regizorul. Cu toate astea, echipa din spatele camerelor joacă un rol important, fără de care nimic nu ar fi posibil. Un scenarist care nu redactează replicile potrivite poate crea o discrepanță în înțelegerea momentului. La polul opus, o persoană ce își face treaba foarte bine poate conferi filmului o doză de unicitate și oamenilor din sală o experiență mai antrenantă.

În același mod, oamenii din spate, cei pe care nu prea îi vedem, formează o comunitate frumoasă în LRF. Fără ei, școala nu ar mai avea acel lucru ce o face să funcționeze ca un întreg, acel ,,ceva” comparabil cu zeama unei portocale sau cu gustul dulce-amărui al unei gutui: lucrul care ne face să fim noi, ca școală, care ne ajută să funcționăm.

Cadrele medicale sunt o parte foarte importantă a școlii. Colegii mei s-au entuziasmat foarte mult când au aflat că voi avea ocazia să le iau un interviu doamnelor asistente, despre care toată lumea vorbește cu drag.

De ce? Pentru că ele iubesc copiii!  

Pentru început, vom afla câteva lucruri despre doamnele asistente din corpul C: Kelly Pereira și Adriana Tudor.

Kelly, înainte de a fi asistentă, a fost profesoară. Vine din Brazilia, lucrează de un an la noi în școală și consideră meseria de cadru medical o oportunitate. Ea spune că fiecare zi este o experiență nouă. În timpul liber, îi place foarte mult să deseneze.

Adriana lucrează la LRF de 8 ani și o bucurie pentru ea este când se întâlnește cu foști elevi ai școlii care vin în vizită și o recunosc. Mi-a spus cu zâmbetul pe buze că vin la cabinet elevi de liceu, pe care îi știe de când erau micuți. Un lucru ce îi aduce bucurie, în afară de interacțiunea cu copiii, este să călătorească.

Amândouă spun că cel mai frumos lucru la meseria de cadru medical este că poți să ajuți o persoană care are nevoie de tine. ,,Fiecare zi este o provocare. Trebuie să fim mereu pregătite”, spune Kelly.

Dacă ar fi să aibă o altă meserie, Adriana spune că o încântă cea de educatoare, deoarece lucrează cu copiii mici de peste 20 de ani. Kelly, în schimb, m-a surprins, spunând că a visat cândva să devină comisar de bord.

În afară de Adriana și Kelly, cabinetul medical este reprezentat și de Mihaela Cucu, asistenta de la grădiniță. Cunoscută și drept ,,Cristina”, Mihaelei îi place să călătorească, să cânte și să își petreacă timpul cu prietenii. 

Lucrează la LRF de 4 ani și spune că îi place meseria pe care o practică, deoarece iubește oamenii și consideră că ,,un cadru medical trebuie, în primul rând, să iubească foarte mult oamenii, ca apoi să se ocupe de ei”.

Copiii se duc la Mihaela și o îmbrățișează, spunându-i că o iubesc. Pentru ea, asta este cea mai mare recompensă pentru munca pe care o face.

Când era mică, Mihaela și-a dorit să devină polițist la criminalistică. Citea romane polițiste și i-ar fi plăcut să fie detectiv sau fotograf, fiind pasionată și de fotografie.

Atmosfera din grădiniță, veselia de acolo sunt cele ce fac meseria de asistentă medicală și mai frumoasă. Ea și doamnele educatoare se susțin una pe alta, iar Mihaela a învățat de la ele cum să le atragă atenția copiilor atunci când vine vorba de sfaturi de sănătate și igienă.

Un gând pe care cele trei asistente îl transmit comunității LRF este unul simplu, dar foarte important: ,,Să rămânem sănătoși cu toții!”. 

Cred că putem admite un lucru: dacă avem nevoie de ajutor, știm că ne putem încrede în doamnele asistente, care vor avea grijă de noi cu un leac și o vorbă bună.

Articol scris de Raisa Barcaru

Creierul nostru nu este conceput să producă atât de multă fericire pe cât ne-am dori să o facă, spunea un studiu* pe care l-am citit recent. Totodată, se menționa că el salvează substanţele chimice care produc fericirea (dopamina, serotonina şi oxitocina) pentru a satisface nevoile de supravieţuire şi le eliberează doar pe perioade scurte, fiind rapid metabolizate. Făcând o paralelă cu situația în care ne aflăm, este greu să rămâi pozitiv atunci când toţi cei din jurul tău gândesc negativ. Creierul vrea să fugă şi el atunci când restul oamenilor fug. Vedem cu toții majoritatea lucrurilor postate pe rețelele de socializare și, fără să realizăm neapărat, ne obligăm creierul să cerceteze, să vadă ce este adevărat și ce nu, să combată sau să admită informația care i se livrează. Ce e de făcut? Comunică și asigură-te că faci parte dintr-un grup! Una dintre nevoile fiziologice din piramida lui Maslow este apartenența la un grup. Oamenii conviețuiesc în grupuri deoarece sunt fiinţe sociale, acestea aducând cu sine interese, experiențe, cunoștințe. Prin apartenența la grup acceptăm că ne supunem influențelor și obiceiurile acestora. Noi, cei din echipa LRF-clasa a V-a A, chiar suntem norocoși că facem parte dintr-o astfel de echipă.

 

Astfel că, am pus bazele acestui proiect-eseu, care a avut ca scop imaginea de ansamblu pe care o au copiii cu privire la pandemie, la izolarea socială și cum au reușit ei să facă față întregii situații.

 

Colectivitatea este o adunare mai mare de oameni cu diferite grupuri și relații sociale, așa cum este și clasa noastră. David, Matei H. și Luca spun că întâlnirile fizice au dispărut pe perioada aceasta de carantină/izolare. Prin tehnologie, multe persoane au socializat, învățat sau practicat hobby-uri de care poate nu au avut timp înainte. Băieții spun că majoritatea oamenilor vor fi fericiți să se reîntoarcă într-un colectiv, dar îndemnul lor este să învățăm să prețuim momentele împreună cu cei dragi și să socializăm cât mai mult. Vorbim deci, de o distanță care să ne apropie!

 

Toată lumea a învățat sau ar fi trebuit să învețe ceva din distanțarea socială, fie că e vorba de apropierea de cei dragi, de importanța activităților în aer liber sau importanța spațiului personal. Sabina, Ania, Daria și Iris au învățat că avem nevoie de un anumit tip de libertate și de un anumit timp petrecut la școală sau afară, fără parinți; că școala nu este un chin, ci o bucurie; că e important să ne bucurăm de lucrurile mici și să fim fericiți indiferent de ce primim; că este foarte important să comunicăm cu prietenii, deoarece e greu să nu îți vezi apropiații și că timpul petrecut cu familia/ prietenii a fost suficient să producă bucurie. Voi ce ați învățat?

 

Matei P., Radu și Emi au apreciat ceea ce Colectivul de Psihologi ai Centrului de Psihosociologie al M.A.I. a transmis atunci când lumea era în plină criză: ”Cel mai important este ca, în această perioadă, să ne păstrăm rațiunea și echilibrul emoțional. Criza va trece, însă dezechilibrele se vor reface mai greu. Istoria omenirii a arătat că perioadele de criză antrenează un uriaș potențial de dezvoltare umană și personală, accentuând autocunoașterea, solidaritatea, umanitatea, caracterul, încrederea (inclusiv de sine) și curajul. Perioadele de criză ne ajută să ne structurăm mai precis sistemul de valori care ne ghidează comportamentul și atitudinile.”

 

Părerea lor este că noi, oamenii, trebuie să rămânem uniți ca și până acum – dacă rămânem împreună putem trece peste multe stări sau obstacole, dacă facem bine, ne facem bine. Totodată, li se pare important să ne păstrăm încrederea în autorități și să ne dăm voie să simțim anumite stări sau emoții la intensitate maximă.

 

Conexiunea socială este esențială pentru supraviețuirea umană, iar auto-izolarea sau carantina nu sunt favorabile. Cu toții suntem încurajați să gândim creativ, iar Elena, Jessica, Iasmin și Arabela au venit cu ideea de a le fi alături copiilor mai mici din școală, dându-le sfaturi sau propunându-le activități. Cel mai important lucru pentru consolidarea relațiilor în această perioadă este comunicarea.

 

Restricțiile s-au „relaxat”, însă Vlad S., Amir și Andrei ne roagă să nu uităm că este foarte important să ne protejăm în continuare. Chiar dacă ne-a fost dor unii de alții, îmbrățisările sau întâlnirile în grupuri mari pot să mai aștepte.

 

 

 

Prof. Dirig. Larisa Boștinaru (Psiholog LRF)

*Idee preluată din cartea „Formula Fericirii”, de Stefan Klein

Vedeam în filme oameni agitați, situații ieșite de sub control, dar niciodată nu îmi imaginam ca așa ceva se poate întâmpla și în realitate. Din păcate, această realitate nu s-a întâmplat doar acum, cu acest virus, ci se întâmpla de mult timp…

Pot să vă zic, în schimb, că venirea acestui virus care aduce panica în oameni, m-a trezit efectiv la realitate. Nu, sincer, nu sunt speriată de virus. Sunt speriată de măsurile ce pot fi luate în urma acestui virus. Ce m-a trezit la realitate a fost reacția oamenilor… De ce?

Când am auzit prima data de acest coronavirus, la știri, apăruse doar în China. Românii nu s-au panicat…, nu ajunsese în Europa, deci nu aveam motive în urma cărora am putea să ne panicăm, încă…

Acum, virusul a intrat la noi în țară si avem cazuri confirmate pozitiv…oamenii se panichează, s-au închis școlile, rafturile magazinelor se golesc din ce în ce mai repede…

Suntem oameni…, noi nu avem ce să facem, așteptăm să ne spună la știri dacă se închid școlile sau ce măsuri se iau împotriva acestui virus, ne enervăm că nu fac tot ce se poate face și că nu se schimbă ce vrem sau cum vrem noi.

Ba mai mult, nici nu ne interesează ce se mai întâmplă…,ne închidem în casă și așteptăm să treacă…

Suntem oameni…, planeta asta este plină de oameni… Cred că uităm că la conducere sunt tot niște OAMENI…nu sunt altă rasă, sunt la fel ca noi… E adevărat, au o poziție mult mai înaltă, dar nu ar trebui să așteptăm doar de la ei o schimbare. NU ar trebui să așteptăm de la ei chestia aia care o să readucă lumea la normal… Dacă noi nu facem nimic, atunci cine?

Au închis școlile…, 11-22 martie, perioada se poate prelungi…, copiii rămân acasă, uneori singuri, alteori cu părinți, bunici…
Pentru că sunt un copil, pot sa vă zic că la vârsta de 12 ani, în asemenea circumstanțe, am nevoie de oameni care să încurajeze, oameni care să spună că se poate face ceva… și nu, nu vorbesc de acei indivizi care spun nu vă panicați, în timp ce probabil mor de frică din cauză că li se poate întâmpla ceva, ci vorbesc de acei oameni care chiar cred ce spun…

Locul în care puteam să dezbat acest subiect, fără să mă treacă fiorii doar când mă gândeam la câți oameni mor zilnic din cauza acestui virus, era la școală…, mi s-a luat și acest loc… Nu spun că părinții nu mă pot ajuta, dar mă încuraja să petrec timp cu persoane de vârsta mea care îmi spuneau că totul va fi bine… Mă bucura că puteam să încurajez la rândul meu doar cu o vorbă de genul ,,o să treacă”.
Eram cu unii dintre cei mai buni prieteni și râdeam, făceam abstracție de ce se întâmpla în afara porților școlii.

Dacă încă vă întrebați: OARE COPIII ȘTIU DE ACEST VIRUS? OARE SE ÎNGRIJOREAZĂ?, atunci vă dau eu răspunsul: DA, știu. Și nu vorbesc doar de copiii considerați mari, cunosc copii mai mici de 6 ani, care cunosc această realitate.
Așa că, dacă vă îngrijorați că micuțul vostru a văzut videoclipul de la ,,Nu mi-e frică de BAU BAU”, amintiți-vă că acestor copii nu le veți putea scoate din minte că există un virus și că din cauza lui s-au închis școlile.
Nu mi-e de mine…, sunt destul de mare pentru a putea înțelege ce se întâmplă de fapt, dar mă îngrozește faptul că acest virus le poate strica copilăria unor copilași nevinovați.

Oameni buni! Vă reamintesc că această realitate îngrozitoare nu a apărut acum… În Africa, câți COPII mor de foame zilnic? Lor cine le mai ține numărul? La ei cine se mai gândește?

Și dacă stăm puțin să ne gândim… acest virus, în comparație cu războaie, cu moartea, unor copii, de foame… e NIMIC.

Suntem oameni…, putem schimba ceva, doar trebuie să lăsăm panica și orgoliul! Haideți să fim noi acei oameni care aduc schimbarea în România, pentru că putem!

#STAMACASA

Alissa Filote (clasa a VI-a B)

Stimată Doamnă Ministru al Educației,

Vă scriu în calitate de elev al Liceului Româno-Finlandez, la clasa cu profil pedagogic. Am învățat și în sistemul de stat, și în sistemul promovat de Școala Finlandeză. Am luat din ambele ceea ce mi s-a potrivit și am constatat că în sistemul finlandez sunt unele lucruri care m-au ajutat să progresez foarte mult, să am încredere în mine, să îmi descopăr noi talente și să îmi folosesc potențialul la maximum, toate aceste beneficii fiind atinse fără investiții prea mari.

Eram un copil care, la sfârșitul clasei a IV-a (ciclul primar l-am absolvit într-o școală de cartier), în ciuda rezultatelor școlare foarte bune, nu puteam vorbi în public. Comunicam doar cu persoane în care aveam încredere și nici nu se punea problema să fiu în centrul atenției, indiferent de situație. Eram blazat, nu simțeam nevoia de a arăta că știu sau că pot mai mult, și nu încercam să ies din zona mea de confort. Rezultatele sportive deosebite nu erau apreciate, ci, dimpotrivă, constituiau un motiv de desconsiderare din partea doamnei învățătoare. Poate că as fi vrut să fac multe, însă aveam impresia că un copil simplu ca mine nu ar putea niciodată să fie perceput drept important. Eram îngrozit de ideea că voi începe clasa a V-a în aceeași școală în care vărul meu puțin mai mare decât mine era zilnic hărțuit și agresat atât verbal, cât și fizic de către un grup de copii din clasă, pe motivul că își făcea temele și încerca să își vadă de treabă, fapt ce îi punea pe ei într-o lumină proastă.

Urma să învăț după-amiază, să ies pe întuneric de la școală și să fac față grupurilor de copii agresivi pe care i-aș fi deranjat poate cu ceva, neintenționat. Ar fi trebuit să renunt la sport și să găsesc o solutie cu temele pe care ar fi trebuit să le fac singur dimineața, nu din cauză că nu aș fi putut, ci pentru că nu aveam încredere în mine. Surpriza a intervenit atunci când ne-am mutat în alt cartier, școlile din zonă erau supraaglomerate, iar rezultatele școlare ale copiilor din zonă erau nu tocmai îmbucurătoare, la fel și comportamentul lor extrașcolar. Părinții mei și-au asumat decizia de a mă înscrie la Școala Româno-Finlandeză, care funcționa de ceva timp și era în curs de acreditare. Am avut șansa de a merge două zile la cursuri ca orice alt copil deja înscris acolo și să decid dacă îmi place sau nu noul mediu. Spre surprinderea mea, copiii de aici erau foarte liniștiți și nu înțelegeam de ce nu se bat și nu se împing pe scări. Mai târziu aveam să aflu că aici nu se duceau bătălii pentru supremație și validare.

Acele metode ce au avut rezultate în cazul meu sunt aparent simple, dar foarte eficiente. Aș vrea să vă sugerez introducerea în sistemul de stat a acestora, pentru a sprijini și alți copii în a avea rezultate remarcabile, atât ca performanțe școlare, cât și ca dezvoltare personală și evoluție socială.

Între profesori și elevi există o atmosferă caldă și prietenoasă, începând de la salut, până la adresarea pe numele mic. M-a șocat că de multe ori elevii îmbrățișau profesorii când intrau în clasă, eu fiind obișnuit să mă ridic în picioare și să îi privesc ca pe cineva din tabăra adversă. Aici, elevii și profesorii glumesc împreună, iar materia studiată este discutată liber, ca și cum cineva care cunoaște domeniul dorește să împărtășească ce a acumulat cu discipolii săi. Chiar dacă nu învățam la această școală de mult timp, deja îi simțeam apropiați, simțeam că fac parte din echipă, că nu sunt criticat atunci când greșesc, că sunt încurajat să spun ce gândesc, că sunt corectat cu bunăvoință. Pentru profesori există un respect uriaș, manifestat ca o prietenie. Fiecare dintre ei încearcă prin orice mijloace considerate potrivite să ne transmită materia respectivă. Ei își folosesc carisma pentru a ne apropia de ei și de disciplina de studiu, iar noi simțim nevoia de a le răspunde fără a-i dezamăgi.

Cooperare, nu concurență

Profesorii ne învață că dacă ne ajutăm colegii și creștem împreună este mai valoros decât a face ierarhii. Avem echipe la multe discipline școlare, dar și în activitățiile extrașcolare. Avem colegi cu cerințe educaționale speciale, are au făcut progrese uimitoare. Făcând parte din echipa de Public Speaking, am ajuns treptat să nu am emoții atunci când vorbesc în public și chiar să devin performant în domeniu. Tot datorită profesorilor și echipelor, am ajuns să pot cânta în public, în fața a sute de oameni, fără să mă simt timorat.

Inițiative proprii și implicare socială

Dacă un elev se consideră performant sau pasionat de un domeniu este încurajat să adune în jurul său alți copii pe care să îi învețe ceea ce știe. Astfel s-au născut cluburi care funcționează în timpul liber, în care copiii sunt instructori (dans, redacție, public speaking, fotografie și sport). O bună parte dintre elevi inițiază proiecte de implicare socială: vin cu propuneri de ajutare a comunității locale sau a persoanelor defavorizate, gândesc cum să pună acest lucru în practică și trec la acțiune.

Triunghiul profesori-părinți-elevi

Implicarea este cheia succesului și se simte această cooperare și deschidere permanentă, atât în domeniul organizării activității, cât și în timpul liber. Aceeași atmosferă de prietenie caractierizează și relația părinte-profesor, aceștia cooperând pentru buna cunoaștere și influențare a copiilor. Astfel, educația devine produsul deopotrivă al scolii și al familiei.

Implicarea elevilor în conducerea activității școlare și în luarea anumitor decizii administrative. Anual se organizează o campanie deschisă de alegere a președintelui copiilor, care să reprezinte elevii în anumite ședințe/discuții. Este un obicei ca atunci când urmează să se implementeze măsuri care privesc o anumită categorie de elevi, aceștia să fie consultați sau înștiințați din timp asupra posibilelor schimbări. Totodată, copiii vin cu propriile soluții de îmbunătățire a unor activități, iar dacă soluțiile găsite sunt bune, sunt implementate.

Valorizarea elevului

Rezultatele deosebite ale orcăruia dintre elevi sunt apreciate și lăudate public, indiferent că țin de domeniul școlar sau extrașcolar. O formă de recunoaștere a meritelor este și participarea celor mai buni la anumite materii, alături de profesorii de la disciplina respectivă, în procesul didactic la alte clase.

Sper din toată inima, doamna ministru, că rândurile mele sincere v-ar putea ajuta să găsiți inspirație pentru noile proiecte pe care le veți implementa. Probabil că o vizită la Liceul Româno-Finlandez v-ar convinge fără alte comentarii de justețea celor prezentate. Pe mine, toate cele menționate mai sus m-au schimbat în bine și m-au determinat să aleg pe viitor meseria de profesor.

Cu stimă și cele mai bune intenții,

Ștefan Dumitrache

Immanuel Kant a spus: ,,O educație bună este izvorul întregului bine în lume” . Dreptul copiilor la educație, este unul dintre cele mai importante drepturi. Fără educație, nu am mai avea doctori, profesori, stomatologi și alte meserii foarte importante pentru noi.

În primul rând, educația copiilor este foarte importantă deoarece pentru a practica o meserie sau pentru a avea o funcție, trebuie să avem o pregătire profesională. Nu putem avea o meserie, dacă nu avem parte de o educație bună. Educația mai este importantă și pentru a ne putea alege ce vrem să facem când vom fi mari. Copiii își aleg acest lucru după calitățile și pasiunile pe care le au. Fiecare copil are dreptul să-și aleagă ce vrea să facă, fără influența altor colegi. Educația ne elimină toate confuziile și ne ajută să ne realizăm visurile.

În al doilea rând, copiii au nevoie de educație pentru a se integra într-o societate și pentru a avea un randament ridicat în activitățile pe care le desfășoară. Foarte mulți adulți din ziua de astăzi, nu se integrează din cauza faptului că nu au avut parte de educație bună, iar ceilalți copii îi ignorau sau își băteau joc de ei. Pe copii îi afectează foarte mult aceste lucruri, deoarece copii sunt mai sensibili. Dacă un copil nu se poate integra, îi este afectată foarte mult și educația, iar copilul nu mai vrea să învețe. Fiecare copil are nevoie de cel puțin un prieten, pentru că un prieten îți poate ridica morarul și te poate ajuta oricând ai nevoie. Când ai o problemă, de matematică sau de română sau te-ai certat cu cineva drag, prietenul este acolo pentru tine. Educația ne ajută și să avem o viață independentă, să ne purtăm corect față de ceilalți ne ajută la dezvoltarea personală, ne determină să ne atingem potențialul la maximum.

În al treilea rând, educația este importantă pentru formarea culturii generale. Pentru a ști atunci când ne ducem îmtr-o altă țară, cum să vorbim cu acele persoane sau care sunt punctele turistice. Când mergem într-o excursie, trebuie să știm să folosim o hartă, să o analizăm sau cum folosim o busolă sau chiar să știm curiozități despre tot felul de lucruri. Cum s-a creat Pământul? Cum au fost creați oamenii? Dacă vedem un animal, ar trebui să știm să spunem câteva lucruri despre el. Învățând astfel de lucruri, ele ne ajută foarte mult atât pentru cultura noastră generală, cât și ca să știm lucruri despre noi și ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

În ultimul rând, educația ne ajută să ne rezolvăm problemele, să conștientizăm drepturile noastre, să controlăm rezultatele acțiunilor noastre, să ne asumăm greșelile pe care noi le facem, ne face mai creativi, ne dezvoltă capabilitatea de a interpreta lucrurile dintr-o perspectivă corectă, ne ajută să vedem partea bună a lucrurilor.

În concluzie, educația este un lucru fără de care oamenii nu s-ar putea descurca. Educația ne ajută enorm în toate lucrurile pe care noi le facem, așa că este important să o prețuim și să o folosim! Dreptul oamenilor la educație ar trebui respectat fără excepție!

Maria Vizitiu

Clasa a VI-a B

Săptămâna trecută am participat la un eveniment al Asociației Anais în parteneriat cu Școala Româno-Finlandeză. A fost o experiența nouă. Am vizionat o piesă de teatru legislativ, în care a fost prezentată violența domestică prin patru povești de viață, a patru femei. Patru povești reale.

A fost prima dată când am participat la un asemenea eveniment, așa că nu am știut la ce sa mă aștept. Lucrasem ulterior la un flyer pentru acest proiect împreună cu alți elevi din școală și aveam o mică idee despre subiect, însă doar atât.

Piesa de teatru a fost o surpriză plăcută, a avut un mesaj foarte profund. A urmat o discuție liberă în care puteam să ne exprimăm opinia legat de violența domestică. Spectatorii au comentat piesa de teatru foarte realist și la subiect. Discuția a ajuns, în anumite puncte, la concluzii foarte interesante precum:

• Ce am face noi în locul victimelor?

• Cum putem să ajutăm pe cineva care se află într-o astfel de situație?

• Cum ar trebui sa fie pregătite persoanele care lucrează într-una dintre instituțiiile care se ocupă de victimele violenței domestice: poliția, procurorii, avocații, doctorii?

Mi-a plăcut mult că am fost implicați și noi tot timpul în discuții. Cel mai interesant moment, din punctul meu de vedere, a fost atunci când noi puteam interveni în piesa de teatru doar printr-o bătaie din palme.

Puteam schimba ceva, puteam să facem povestea să aibă un final fericit și așa am făcut. Împreuna, elevi și adulți, am concluzionat că fiecare poate ajuta într-un fel sau altul o victimă a violenței domestice; oricare dintre noi poate trece prin asta, și dacă trece, trebuie să știe cum și de către cine poate fi ajutat.

Închei cu un citat care mi-a rămas în minte: ,,Violența este argumentul celui lipsit de argumente.’’ (George Budoi)

Alissa Filote

Clasa a VI-a B

Citește! E important să citești pentru a te dezvolta.

Dar ce carte să citești? Sunt o grămadă de feluri de cărți: de aventură, de mister, basme, informative și multe altele.

Nu-i așa că e greu să alegi una?!

Eu am câteva secrete pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

Să începem!

 

RĂSFOIEȘTE!

Deschide la 3 pasaje aleatorii și, dacă te emoționează , înseamnă că cel mai probabil îți va plăcea acea carte.

CITEȘTE!

Citește recenzia de pe spatele cărții. Ea îți va spune suficient de mult despre acțiunea cărții.

CERE PĂRERI!

Găsește persoane care au mai citit acea carte. Ei îți vor spune mai mult lucruri despre personaje și ce i-a impresionat.

CONTINUĂ!

Continuă să cauți până ai găsit cartea potrivită pentru tine.

„Dacă nu-ţi place să citeşti, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită.” – J.K. Rowling

Daria Zah, clasa a III-a

Redactor SRF

The ‘private versus public school’ topic has been debated countless times in many families, and here’s my take on it.

Firstly, one very major factor is the price. While public schools are free of charge, private ones don’t just have a price, they are almost always extremely expensive. As a result, many people opt for public schools, but that may not always be the best choice, and here is why.

While academically, you would, in theory, get the same experience in a private school as in a public one, that is almost never the case. Often, private schools focus on each individual, so that they can adjust to their learning abilities. This may or may not be because private schools have less students, but either way the progress pupils make is undeniable.

Secondly, in private schools it has been observed that the relationships are better between students and between the teachers and their pupils. Less bullying tends to take place and teachers are often friendlier and more open.

However, this doesn’t mean you cannot get a beautiful experience in a public school. When going to a private school, it’s just much more likely that you’ll leave with great memories and a smarter brain.

For the past few years I’ve been studying at a private school and my experience has been great! All the advantages I mentioned earlier stand, plus many more. For example, teachers always challenge us to think instead of making us learn lessons word for word. Another good thing that takes place in our school is the openness teachers have to students’ personal problems and their willingness to help in any way they can.

To sum up, I believe that saving up for a private school is worth it and that it almost reassures the well-being of your kid.

The ‘private versus public school’ topic has been debated countless times in many families and here is my take on it.

Firstly, one very major factor is the price. While public schools are free of charge, private ones almost always are extremely expensive. As a result, many people opt for public schools, but that may not always be the best choice.

 When it comes to the academics, theoretically, students would get the same experience in both a private and public school. However, that is almost never the case. Often, private schools have the capacity to focus on each individual student, catering to the learning abilities of the students. One contributing factor could be because private schools have less students than public schools. Pupils attending private schools show progress that is undeniable.

Student to student as well as students and teacher relationships are significantly better in private schools. Less bullying between students tends to take place and teachers are often friendlier and more open.

While these factors exist in private education, this doesn’t mean you cannot get a beautiful experience in a public school. When going to a private school, it’s just much more likely that you’ll leave with great memories and a smarter brain.

For the past few years I’ve been studying at a private school and my experience has been great! All the advantages I mentioned earlier stand, plus many more. For example, teachers always challenge us to think instead of making us learn lessons word for word. Teachers also engage with student’s personal problems and are willing to help in any way they can.

I believe that saving up for a private school is worth it and that it almost reassures the well-being of students.

Petra Amihălăchioaie, clasa a VII-a 

Cel puțin o dată ai confesat și tu – ,,ce mi-aș dori să fiu elev din nou…” – și cel puțin o dată ai fost întrebat sub o notă ironică: ,,trăiești cumva într-un univers paralel?”, nu-i așa?

În urma unei ore de lectură, la limba și literatura română, la clasa a V-a, profesoara a fost de-a dreptul fascinată de o compunere ,,cu de toate” – imaginație, amuzament, creativitate și un strop de apreciere pentru fiecare cadru didactic ce îi motivează să se perfecționeze.

Iată cum arată ȘCOALA INVERS FRS în viziunea fraților gemeni, Laurențiu și Sebastian Fălan, elevi în clasa a V-a C, respective în clasa a V-a B.

La „Școala invers FRS”, copiii sunt profesori și profesorii sunt elevi.

Noi, frații gemeni, suntem –  Laurentiu, profesor de Matematică, și Sebastian – profesor de Limba Engleză. Ana este profesoara de Public Speaking, Ștefan – profesor de Educație Fizică, Maya este profesoara de Limba Română, iar Matei este profesor de Geografie, Istorie, Biologie, Chimie, Fizică și Informatică J. Carla Orjehovschi este directoare, iar Luca V. – președinte.

În clasa a V-a, Beatrice este cea mai bună la Limba și Literatura Română. Face niște compuneri incredibil de frumoase.

Clara stă tot timpul cu nasul în cifre. Este cea mai bună elevă a noastră la Matematică!

Diana, fetița care stă în prima bancă știe ce s-a întâmplat în fiecare zi și la fiecare ora în Primul Război Mondial.

Bobi, un băiețel micuț și brunet, se joacă permanent pe telefon. Când părinții îi confiscă telefonul, ne vorbește numai despre calculatoare, memorie, programe și despre Moș Crăciun cu care era vecin când stătea în Finlanda.

 Elevul Edi a pictat toți pereții clasei și nu a fost exmatriculat pentru că desenele sunt minunate.

Andreea P. câteodată, deranjează orele cântând.

Diana M ține discursuri urcată pe catedră.

Dani este într-o permanentă competiție cu Bogdan. Ei sunt sportivii clasei, nu intră la ore până nu fac două ture de școală în alergare ușoară. Fetele se uită cu admirație la ei!

Elena este pasionată de Biologie. Dacă ai puțin timp liber, imediat îți scoate din geantă frunze de “tilia tementosa” și-ți povestește despre cele 30 de specii de arbori. Nu știți ce este tilia tementosa? Nu vă spunem! Întrebați-o pe Elena!

În banca a III-a stă Silvia. Este o fetiță tare cuminte și liniștită. Dacă vrei să fii un cetățean corect și responsabil, cu siguranță are câteva sfaturi pentru tine.

Să nu uităm de prăjiturile Emiliei. Sunt făcute chiar de ea. Câteodată ne supărăm pe ea pentru că ne ascunde dulciurile. Spune că nu sunt sănătoase.

Andreea este colega pasionată de Limba Engleză. Nu scoți un cuvânt în Limba Română de la ea. Câteodată, îi corectează pronunția și profului Sebi.

Dacă vrei să călătorești gratis spre insule exotice, te duce cu gândul Ligia. Noi credem că ea nu are vederea la fel ca noi toți. În momentul în care se uită la un obiect, îl scanează instantaneu pe harta cartierului, orașului, țării, lumii și chiar în univers.

Și să nu uităm de Roxana Sie ist wunderschön. Toți colegii și toți profesorii o iubesc!

Și nu putem să nu vă spunem despre Alina, șefa clasei. Este cel mai ambițios copil. Este prima la toate materiile, dar… are și cele mai multe avertismente! Și știți de ce? Nu-i place să poarte uniforma.

Clasa a V-a este cea mai unită clasă. Secretul este la Emi. El le vorbește despre caracter și principii morale.

Este minunată clasa a V-a de la FRS! Suntem mândri că suntem profesori aici!