Din punct de vedere social, un copil trebuie sã ştie cã şi la clasa pregãtitoare, ca şi la grãdinitã, se va juca, va avea multe ocazii sã fie creativ şi sã ȋşi foloseascã imaginația. În acest sens, un aspect foarte important al clasei pregãtitoare la şcoala noastrã sunt pauzele de ieşit ȋn parc şi joaca liberã. Prin joacã copiii învaţã sã fie fairplay, sã lucreze în echipã, sã renunţe, sã fie generoşi, sã accepte, sã iubeascã. şi nu este totul doar joacã. Învãţãm litere şi cifre, învãţãm sã citim şi sã socotim, citim poveşti, învãţãm sã decupãm, sã lipim, sã colorăm, învãţãm sã ne comportam în diferite contexte. Cu alte cuvinte, prin orice activitate pe care o facem, copiii se pregãtesc pentru lumea reală.

Clasa pregãtitoare înseamnã relaţionare, noi prietenii sau consolidarea celor anterioare. Înseamnã mişcare, dans, râs şi joacã.

La SRF, clasa pregătitoare înseamnã şi interacţiunea cu mai mulţi profesori, alţii decât învãţãtoarea. Proiectul Young Leadership clãdeşte încrederea în copii atunci când lucreazã în echipe şi când interacţioneazã în diverse contexte. Ca lucru care ne defineşte la SRF, trebuie sã menţionez cã aproape în fiecare clasă avem câte un copil cu cerinţe speciale care învaţã sã se integreze şi sã se acomodeze cu viaţa de zi cu zi printre ceilalţi copii.

Tot la SRF înseamnã o noapte, poate prima, petrecutã la şcoalã cu colegii. Înseamnã o noapte în care ne distrãm, dansãm, facem parada pijamalelor, citim poveştile preferate, dormim în sac de dormit. 

În ce privește socializarea, profitãm de fiecare ocazie sã ieşim şi sã organizãm evenimente periodic (teatru, film, restaurant, campionatul de fotbal al tãticilor).

Începem de mici sã fim responsabili şi totul se petrece într-un cadru organizat, controlat, cu susţinere şi încurajare din partea adulţilor.

În urma întrebãrii mele “Ce i-ai spune unui copil de grădiniţã, care urmeazã sã vinã la şcoalã?”, Rãzvan mi-a răspuns aşa:

“Sã nu-ţi fie fricã, e bine la şcoalã!”

Cu drag, 

o învãţãtoare care e înnebunitã dupã copiii ei de la clasa pregãtitoare 

Ligia Cristian

Am dat ca temă elevilor de clasa a 8-a să realizeze un playlist cu titlul „Playlist of my life” – dacă s-ar realiza un film după viața ta, ce coloană sonoră ar avea? Ceea ce am primit de la ei a fost copleșitor, răvășitor și surprinzător. Un privilegiu! Și-au așternut sufletul în fața mea!

Poți afla mai multe despre un om din playlistul său, decât din faptele sale!

Unii dintre ei îl vor continua, ca un jurnal muzical al existenței lor. O moștenire!

Tema nu e simplă, având multe instrucțiuni de urmat. Trebuie să identifici momentele marcante din viața ta. Stabilește cuvinte-cheie și caută! Caută cântec după cântec până îl identifici pe acela ce s-ar potrivi cu adevărat. Transmite prin el, celor ce urmăresc filmul, starea pe care o aveai în momentul acela. Fă-i să se identifice cu tine, să empatizeze. Ieși din sfera ta obișnuită de audiții. Caută cât mai mult și cât mai departe! Ascultă! Vei fi surprins… Tendința oricărei persoane va fi să facă un playlist cu piesele favorite, dar ieși din zona asta. Sigur ai avut momente de disconfort, momente grele, ai suferit… Găsește piesa care să redea asta! Alege doar melodia care coincide cu ceea ce ai simțit tu cu adevărat. Va fi un film de Oscar? Sau se va pierde într-un cinematograf obscur?

Sper că au transmis instrucțiunile bine mai departe, căci lucrurile au luat amploare: am avut părinți, frați mai mari și chiar colegi de-ai acestora care au executat provocarea! 🙂

Am primit si eu provocarea de a alege câte o piesă pentru fiecare, așa cum îi „simt” eu! A fost fascinant! Chiar a meritat să nu dorm câteva nopți! O experiență incredibilă, ce m-a făcut să privesc în profunzime fiecare persoană la care făceam referire. Îi văd cu alți ochi acum, recunosc! Am îndrăznit să aleg pentru ei lucrări în dulcele stil clasic. Sunt mult prea complecși să îi pot rezuma într-un hit de la radio sau să îi conturez în versurile unei piese contemporane. Aveam nevoie de lucrări ample, sugestive, instrumentale. Ah, ce frumos sună clasele a 8-a!

Muzica se revărsa în încăpere și eu pronunțam cuvânt după cuvânt, fiecăruia în parte, ca în cea mai pură declarație de dragoste: blândețe, puritate, strălucire, modestie, speranță, efervescență, dinamism, luptă, creativitate, seducție, maturitate, izbândă, har, răsărit de soare, biruință, profunzime, putere, complexitate, sublim, idealist, eroic… Descriam discursul muzical și pe ei deopotrivă. Nu știu cât a durat intensitatea momentului pentru ei, dar știu că au avut curiozitatea de a asculta acasă lucrările integral pentru a se regăsi în ele, așa cum i-am văzut eu. Măcar au ascultat puțină muzică clasică în toată această perioadă atât de solicitantă pentru ei.

Am mers mai departe, provocându-i să creeze un portret al profesorilor lor. ,,Ce muzică aud atunci când intră …X… în clasă? Ce senzație îmi lasă? Ce cred că îl reprezintă pe EL /EA omul, nu profu’?”. I-am provocat din nou să caute în profunzime, dincolo de aria lor de interes, de piesele sau genurile pe care le ascultă de obicei. Din nou, cuvinte-cheie, reprezentative persoanei la care faci referire.  

Recunosc că am primit mesaje în care mărturiseau că e prea greu, că profesorii nu pot fi reprezentați de o singură melodie, dar cele mai interesante replici mi s-au părut: „Nu reușesc să depășesc domeniul lor profesional. Nu caut decât melodii despre mate, bio etc. și nu despre ei ca oameni”; „Nu m-am gândit niciodată la ei ca la niște oameni, așa cum ar trebui pentru tema asta”; „Nu pot face tema deocamdată, dar promit că voi da mult mai multă atenție OMULUI care vine în fața clasei”! Regret că nu am avut mai multe ,,teme” făcute, dar implicațiile sunt totuși dincolo de acest aspect.

Abordarile au fost diverse si extrem de interesante.  Reactiile profilor… inestimabile! Să vezi în fiecare piesă frânturi din tine, e emoționant.

„Pe repeat, la maxim!!! Și o ascult cu pielea de găină, cu lacrimi în ochi și zâmbetul pe buze!  Îți multumesc pentru ceea ce am regăsit după mult timp în mine, copilă!”. E minunat să te oglindești în ochi de copil! Pentru mine conștientizarea la acest nivel a faptului că suntem priviți astfel de niște tineri la început de drum, a fost revelator.

Dar astfel de caracterizări muzicale vin în urma a multe ore de muncă. Pentru  a obține veridicitatea unui astfel de playlist am lucrat intens, treptat, în special cu această generație. Sunt ani de când descifrăm discursuri muzicale. A fost nevoie să transferăm muzica întâi în culori pe o foaie de hartie, să identificăm acele construcții componistice pe care să le punem în concordanță cu sfera emoțională, să regăsim elemente din natură sau acțiuni în discursul muzical, să compunem povești pe o anumită coloană sonoră sau să atribuim un anumit cântec unei cărți sau unui tablou etc. 

Am menționat că este greu cu ,,această generație”, deoarece mai mult ca oricând ei sunt supuși unor stimuli externi ce rareori sunt în concordanță cu ei însuși. Sunt bombardați în permanență de muzică, de videoclipuri, de tot soiul de reprezentări ale unei realități false și superficiale. Le este aproape imposibil să nu își asume trăiri, atitudini, emoții, gesturi care nu le aparțin de fapt. Și ajung să se identifice cu ele, să se lase manipulați și intoxicați de trăiri și chiar visuri fantasmagorice. Temele de mai sus vin ca o finalitate a acestor lecții. Prin introspecție și conștientizare poate vor reuși să filtreze altfel lucrurile de acum înainte.

Tu te-ai gândit vreodată? Ce coloană sonoră ar avea filmul vieții tale? E în concordanță cu cea a celor din jurul tău? Ce muzică reprezinți pentru cei ce te cunosc? Ce aud ei când le ești în preajmă?  Te provoc!

Andreea Parfene

Profesor Muzică

Orice oră de matematică are frumusețea și limitarea ei. Interesant este să translatezi aspectul mediocru al orei, într-unul neașteptat: dintr-o lecție frumoasă, o piesă de artă; dintr-o situație imprevizibilă, o oportunitate; din clasă de elevi, clasă de diamante.

Nu fac referire neapărat la creșterea performanței, ci la încurajarea dezvoltării prin gândirea profundă și simplă a lucrurilor. După cum ne spunea un profesor în facultate, testul nostru, al profesorilor, stă într-un cuvânt: KISS = „Keep it short and simple!”

Elaborat vorbind, nicio idee nu provine dintr-o singură direcție, ci catedra de matematică își conturează ideile cu sclipiri din documentări, discuții și chiar brainstorming-uri. 

Să vă luminez prin câteva exemple: 

• La capitolul divizibilitate, sunt predate câteva criterii importante. Pentru a testa dacă elevii și-au însușit noțiunile teoretice, colega mea a pornit un joc la clasă, numărând în ordine crescătoare, însă fără a pronunța numerele care erau divizibile cu 5 sau cu 3. Dacă se începea de la 4, următorul participant al jocului trebuia sa tacă, următorul, la fel, următorul putea spune 7 și tot așa. 
• Un joc cu anagrame, descoperirea unor noțiuni învățate dintr-un amestesc de litere. Noțiunile pot fi puse și în engleza. Un scurt exemplu: I TAR GLEN, se poate scrie ca TRIANGLE sau VEGAN TIE ca NEGATIVE.
• Un miniproiect practic – ideea provine de la un test inițial puțin diferit și de la colega mea care mi-a împărtășit ca le-ar propune elevilor să meargă într-un centru comercial, unde cu acordul domnului/doamnei vânzătoare să-și formuleze cererea printr-un exercițiu de matematică. De exemplu: „Aș dori radical din 9 kg de portocale.” sau „Aș dori 2 la puterea 0 pachete de biscuiți.” (Proiectul a fost testat și este, pe lângă amuzant, foarte eficient în a-i pune pe elevi puțin în locul nostru.)
• Pentru o vizualizare mult mai bună a problemelor în vederea pregătirii Evaluării Naționale, au fost realizate de către elevi niște machete 3D după cerința și desenul problemei din subiecte. Curios este că unii dintre ei au și rezolvat problemele, chiar dacă nu aveau toate noțiunile necesare la momentul respectiv. Recunosc că am fost uimită de creativitatea elevilor! 
• Vorbind de geometrie, nu întotdeauna demonstrațiile teoremelor sunt cele mai dorite, însă există și alte moduri de a arata adevărul tăinuit în ele. De exemplu: o demonstrație a Teoremei lui Pitagora vizuală prin rearanjarea unor forme geometrice sau una practica (water-proof of Pythagoras theorem).

Deși sistemul românesc trasează, invizibil sau nu, anumite limitări în pregătirea gândirii sistematice a copiilor, noi, profesorii, suntem singurele variabile care au capacitatea de autocontrol în fața clasei. Având în vedere modelul finlandez și deschiderea față de predarea creativă, încercăm să ne formăm ghidați de conceptul „growth mindset”.

Raluca Dumitru

Profesor Matematică

Cred cu tărie în adevărul acestor cuvinte. Și sunt sigură că și voi, cei care citiți acum aceste rânduri, credeți în ele. Și că faceți eforturi, mai mici sau mai mari, de a vă asigura că acest obiect cu puteri aproape „magice”, cartea, este prezent, folosit și îndrăgit de către copilul vostru.

Ce fac eu, ca învățătoare la SRF, pentru a determina să apară sau pentru a menține în mintea copiilor scânteia aceea de bucurie a lecturii, ce aduce atâtea beneficii, atât pe termen scurt, dar mai ales lung? Am început încă de la clasa pregătitoare, selectând cărți cu mesaj frumos și ilustrații minunate pentru biblioteca noastră. Diferite tipuri de mesaj, întotdeauna pozitiv și diferite tipuri de ilustrație, despre ale căror diferențe și asemănări discutam după ce le citeam. Ador să le citesc copiilor! Și am observat că, dacă le citești cu pasiune, vocea lor interioară va prelua  această pasiune și când își vor citi singuri. 

Mi-a plăcut la nebunie să le citesc „Gruffalo” de Julia Donaldson sau „Cel mai fain uriaș din oraș”, de aceeași  autoare, dar și “Lupul cel mare și lupul cel mic” de Nadine Brun-Cosme sau „Înțepenit” de Oliver Jeffers! Le avem încă în biblioteca noastră, a clasei, și recitim din ele uneori sau le folosim pentru diverse exerciții la Comunicare. Acum, la clasa a doua, citim cărți ca „Aventurile lui Habarnam” sau „Dragonul tatălui meu”, cărți cu mai puține ilustrații, dar cu mai multe aventuri.

Nici scriitorii români nu le sunt străini, ba din contră: îmi place să cred că talentul meu actoricesc este cel mai bine evidențiat atunci când interpretez “Balada unui greier mic” de G. Topârceanu, însă bucuria mea cea mai mare este că am reușit să le fac cunoscute şi scrieri şi autori contemporani: Victoria Pătrașcu, Adina Rosetti, Laura Grunberg sau Iulia Iordan sunt nume și figuri cunoscute şi apreciate la clasa noastră.

Am fost împreună şi la târguri de carte (Gaudeamus sau  Bookerini), la librării, la lansări de carte, am fost parteneri  „De basm” la Luna Literaturii Europene, am primit în vizită autori care ne-au vorbit despre  cum și-au ales cariera sau cum își găsesc inspirația; copiii au desenat pe pereți sau pe hârtie alături de autori cunoscuți de bandă desenată, au participat la concursuri cu premii în cărți și au adorat fiecare dintre aceste experiențe! Și eu m-am bucurat și am crescut alături de ei.

Am avut și vom avea multiple experiențe literare împreună. Și, foarte important, copiii m-au văzut și m-au auzit citind și știu cât de mult îndrăgesc eu cărțile. Sunt atât de conștienți, încât m-au întrebat pe cine iubesc mai mult: pe ei sau cărțile? Atât de conștienți, încât la Noaptea Poveștilor, au început să inventeze povești de groază pentru mine, în care paginile cărților erau rupte încet, dar sigur, una câte una… Și m-am bucurat. Mă bucur în continuare căci, în mijlocul atâtor ispite colorate, violențe frumos împachetate, lumini și sunete atât de repetate….copiii găsesc adesea tihnă, bucurie și subiect de conversație în cartea tipărită, bine editată și frumos ilustrată.

Așa că, urmați sfatul psihologilor și citiți-le până când pleacă de acasă, adulți fiind! Citiți-le cu voce tare, citiți-le ținându-i în brațe, citiți împreună și vor citi și separat, păstrând mereu amintirea brațelor voastre în jurul lor și a vocii voastre, ca inițiatoare de mistere.

Citiți! Lectură plăcută!

Irina Dijmărescu

Profesor Clasa a II- C

Meseria de profesor este una dintre cele mai înălțătoare și profunde meserii din lume. Spun acest lucru cu toată convingerea, în ciuda scepticismului celor care sar imediat să îmi plângă de milă când aud ce fac eu în fiecare zi. De fapt, putem spune că este acea meserie ancorată în viitor, mai degrabă decât în prezent, întrucât ceea ce facem noi, profesorii, se va vedea peste decenii.

Se zice că una dintre calitățile pe care un dascăl ar trebui să le aibă este răbdarea. Și nu cred că această afirmație se referă doar la a nu ridica tonul la elevi, ci mai degrabă la a avea răbdare să vezi cum se transformă din copii năzdrăvani în adulți responsabili.

Suntem tentați, ca dascăli, să ne evaluăm în funcție de rezultatele obținute de ei după fiecare unitate de învățare, la finalul anului școlar, la finalul unui ciclu școlar, în funcție de punctajele obținute la zecile de concursuri la care îi înscriem, ghidați de o concurență absurdă în care intrăm noi, nu ei. Însă, cum ar fi dacă ne-am evalua la 10 ani, 20 de ani după ce elevii noștri au părăsit “cuibul” cald și securizat în care i-am crescut? Sunt oameni care și-au urmat visul, pasiunea, responsabili de lumea în care trăiesc, oameni cu coloană vertebrală? Sunt oameni care au grijă de semenii lor și țin cu dinții de principiile solide pe care le-am predat de-a lungul anilor?

Elevii noștri își doresc cu ardoare să vadă partea umană a noastră înaintea celei profesionale. Pentru ei contează mult mai mult încrederea cu care îi privim decât încrederea cu care predăm, atenția la nevoile lor, decât atenția la detaliile multe și fără noimă (pentru ei) ale matematicii. Îmi amintesc de profesorul meu de matematică din liceu. Un domn dur, așa-mi părea, însă ulterior mi-am dat seama că ceea ce afișa la fiecare oră era de fapt o combinație între seriozitate și mentalitatea rigidă căpătată probabil în urma educării într-un sistem logico-matematic pronunțat. Nu-mi amintesc niciun alt moment petrecut alături de dumnealui în cei 5 ani de liceu, decât unul singur: când și-a arătat partea umană față de mine. Nu am fost foarte bună la matematică, însă mă străduiam din greu ca să nu dezamăgesc. În clasa a 11-a, „limitele” matematicii mi-au pus limite. Nu le-am priceput sub nicio formă. Se termina semestrul I, iar domnul profesor ne încheia mediile. Rămâneam corijentă. O bună parte din clasă se afla în situația asta. Eram dezamăgită. Când a ajuns în dreptul numelui meu, m-am ridicat, mânată de o ultimă zvâcnire și l-am rugat să îmi mai dea o șansă. Nimeni, vreodată, nu îndrăznise așa ceva. S-a uitat la mine mirat, pe deasupra ochelarilor și cu vocea gravă m-a întrebat: „Cât îți trebuie?” „8, am răspuns, gâtuită de emoții.” „Pentru curajul tău, dar și pentru că am încredere în viitorul tău, ai un 8.” De atunci, matematica nu a mai fost lipsită de sens.

Așa că mi-am jurat că voi vedea întotdeauna dincolo de aici și acum în dreptul fiecărui elev ce va trece prin clasa mea.

Haideți să facem niște predicții referitoare la fiecare elev din clasă, să-l susținem și să-l învățăm cum să ajungă acolo, pornind de AICI. Încurajările, atunci când crede că nu poate, îmbrățișările, când rezultatele nu sunt pe seama așteptărilor, discuțiile individuale și serioase, atunci când vrea să cedeze, timpul petrecut în doi, șansele oferite sunt investiții în viitor. Profesorii de mâine, agricultorii, medicii, constructorii, liderii, viitorii adulți responsabili doar poposesc în prezent în clasele noastre. Timpul este cel care face diferența, pentru că timpul nu înseamnă numai ACUM.   

Alina Asimionesei, Profesor clasa a III-a C

Între a da pentru că trebuie și a da pentru că vrei, alege întotdeauna să vrei!

Voluntariatul este un subiect din ce în ce mai căutat, mai dezbătut, mai încercat. Prin înțelesul său mot-a-mot, cuvântul înseamnă să acționezi din proprie inițiativă, de bunăvoie, nesilit de nimeni și neașteptând ceva în schimb. Cu toate acestea, trăim într-o vreme în care ești avantajat la angajare dacă ai făcut voluntariat în viața ta, așadar poți fi tentat să alegi pentru că trebuie.

Să fii voluntar pentru că vrei și nu pentru că dă bine în CV-ul tău este ceea ce Școala Gimnazială Româno-Finlandeză îi învață pe elevi, profesori, părinți. În acest spirit, am pus bazele marelui proiect numit “Dă mai departe”, proiect ce s-a derulat în perioada 16-20 iulie 2018 având ca beneficiari 150 de copii din satul Valea Mare, județul Vaslui.
Un proiect de o asemenea amploare a avut nevoie de o organizare din timp: elevii noștri au donat din propriile lor haine, cărți și jucării, părinții au donat alimente și produse de igienă personală. Pe lângă toate aceste lucruri, profesorii au organizat, în loc de serbarea de final de an școlar, un spectacol caritabil la care au contribuit echipa de dans, corul și trupa școlii, dar și personalități precum Andreea Runceanu – Amadeus, Taticool, Giulia și Andra Gogan. Fiecare clasă a avut un rol bine stabilit: unii au vândut limonadă făcută de ei, alții prăjituri, unii brățări, alții semne de carte. Toții banii strânși au mers către primul nostru proiect de suflet de o asemenea anvergură.

Haine, jucării, cărți, alimente și bani aveam. Acum urma partea cea mai dificilă: voluntarii care să meargă la 400 de kilometri distanță pentru a da mai departe toate aceste lucruri și nu numai.
7 părinți, 17 profesori și 20 de elevi s-au oferit pentru a merge la acele multe suflete nevinovate din Valea Mare, Vaslui. Cei care au trecut totuși printr-o „testare” au fost copiii, elevii noștri, care au scris o scrisoare de intenție prin care și-au exprimat motivele pe care le au pentru a participa la această acțiune. Am vrut să ne asigurăm că sunt conștienți de faptul că vor merge acolo pentru a dărui din ceea ce sunt ei.

Iată-ne ajunși în dimineața zilei de luni, 16 iulie. Cu mic, cu mare și mult entuziasm ne-am urcat în mașini și am pornit la drum. După 6 ore de mers, am ajuns la destinație. Am lăsat deoparte bagajele noastre și ne-am dus să împărțim darurile pe care le pregătiserăm de dinainte pentru acei copii. Ne așteptau. Au început să sară de bucurie când au văzut mașinile noastre intrând pe ulițele lor înguste și pline de praf. S-au îngrămădit pe poarta școlii satului, școală ce ne-a găzduit pentru a putea să ne îndeplinim misiunea pentru care veniserăm.

Voluntarii noștri cei mici au rămas minute bune aproape împietriți uitându-se la această mare de suflete nevoiașe, sărmane, dar care purtau totuși pe chipurile lor speranță, în ciuda condiției sociale în care se aflau.

După ce s-au dezmeticit și au inspirat adânc, și-au amintit că au venit aici pentru a-i ajuta, și nu pentru a le plânge de milă. Așadar, i-au așezat rapid într-un cerc imens. Fiecare copil din Valea Mare aștepta cu ochii lucind, zâmbetul larg și rugă în suflet să vadă că un pachet mare se îndreaptă înspre locul unde se află.
Când toate darurile au fost împărțite, am stabilit să ne întâlnim pentru activități marți, miercuri și joi începând cu ora 10:00.

Rolurile au fost foarte bine stabilite pentru voluntari: un copil și un adult formau echipă împreună. Zilnic, o parte dintre echipe rămâneau la bucătărie pentru a pregăti masa de prânz necesară hrănirii celor 150 de stomăcele, cealaltă parte mergea la școala din sat și organiza activități educative, dar și distractive pentru acești copii dornici să absoarbă tot ce le este livrat.
Marți a fost ziua de activități sportive și de igienă. Jocurile de mișcare, ștafetele și munca în echipă i-au antrenat pe acești mici energici să dea ceea ce au mai bun în ei. Asociația Synevo, cea care ne-a fost parteneră în această provocare, a ținut un curs familiilor despre importanța igienei personale pentru sănătatea organismului. Masa de prânz a fost așteptată cu încântare. În ziua de marți, copiii au învățat că sunt prețioși atunci când au grijă de corpul lor.

Miercuri, cei dornici să continue tabăra s-au delectat cu exerciții de dicție și concentrare, dar au și aflat că sunt prețioși prin calitățile pe care le au. De asemenea, au creat brățara prieteniei. Am fost uimiți să aflăm că acești copii știu deja că prețuirea unui om stă în dorința lui de a munci. „Calitatea mea cea mai mare este că fac treabă și mă pricep destul de bine la asta”, ne-a spus un băiețel în vârstă de 11 ani. „Mie îmi place să citesc și cred că de asta sunt prețioasă”, a afirmat o fetiță. „Eu știu să călăresc foarte bine caii, chiar și fără șa și am numai 9 ani”, ne-a spus un băiețel. Ce calități prețioase am întâlnit în Valea Mare!

Joi a fost ultima zi, zi pe care am vrut s-o întipărim în inimile lor ca fiind ziua muzicii și a dansului. Cântau și dansau, dar ochii lor exprimau părere de rău că acest vis frumos se termină. În această zi au învățat că sunt prețioși atunci când au grijă de sufletul lor, când se distrează. Au cântat din toată inima imnul taberei, a cărei temă a fost SUNT PREȚIOS:

„Sunt cel mai prețios copil de-aici
Mă spăl pe mâini, pe față și pe dinți
Merg la școală zilnic să învăț
Corpul, mintea, sufletu-mi răsfăț.”

În 4 versuri am sintetizat misiunea noastră la Valea Mare, Vaslui.
Pictați pe față, ținându-și strâns în brațe, ca pe o comoară scumpă, baloanele colorate primite, ne întrebau pe rând, gâtuiți, aproape în șoaptă, temându-se parcă de un refuz: “Mai veniți și anul viitor, nu-i așa?”

Misiunea noastră în această comunitate nevoiașă s-a încheiat cu bucurie. Obiectivele au fost îndeplinite:

-150 de copii nevoiași au avut parte de o tabără minunată, probabil prima tabără din viața lor;
-părinții, elevii și profesorii voluntari au colaborat, din nou, excelent;
-ucenicii noștri au văzut cu ochii lor că există o mulțime de copii mai puțin norocoși decât ei, au învățat să fie flexibili, să dăruiască din timpul și emoțiile lor, să se țină de mână cu oameni care nu fuseseră învățați că igiena e importantă, să urce poze pe rețelele de socializare și cu altfel de peisaje; unii chiar au aflat despre ei că le place mult să petreacă timp în bucătărie.

După familie, școala este responsabilă să-i învețe pe copii să fie oameni, înainte de toate. Mulțumim partenerilor noștri-părinții, care ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit un gând ce s-a născut într-o sală de clasă, în timpul unei ore de Cultură Civică. Fără voi, nimic nu ar fi fost posibil.

„Dă mai departe” este un proiect ce nu s-a încheiat. Valea Mare sau o altă comunitate nevoiașă va avea suportul nostru anul viitor, pentru că noi, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză vom alege întotdeauna să facem binele.

    18 Mai 2018. București. Aula SRF.

Aproximativ 500 de tătici. De mâna fiecăruia dintre ei câte un copilaș, doi sau trei, îmbrăcați la fel. Gălăgie specifică unei mulțimi, îmbrățișări,  Coldplay pe fundal. În mijlocul acestui val de energie incredibilă parcă a stat timpul în loc. M-am așezat în stânga sălii și am privit. Am realizat astăzi că aici e cheia pentru națiunea noastră. Dacă tații ar folosi orice moment pentru a privi adânc în ochii copiilor lor și a le transmite valori, energie și încurajare, România ar fi altfel. Avem nevoie de eroi în rolul de tată. Când spun eroi mă refer la acei bărbați care își asumă responsabilitatea acțiunilor lor, care sunt modele și atunci când copiii lor nu sunt în mașină, care respectă autoritatea, dar nu tolerează abuzul. Care sunt prezenți cu totul în viața copiilor lor. Nu vorbesc de cantitatea timpului, ci de calitatea acestuia. De discuțiile cu sens și implicarea reală, dar nu pentru a le rezolva problemele copiilor, ci pentru a-i ajuta să facă față în mod autonom solicitărilor din viața de zi cu zi. Am văzut pe tricourile tăticilor azi tot felul de mesaje care mi-au transmis mie următoarea idee: Sunt aici cu totul pentru copilul meu. Și nu cred că am citit vreodată un mesaj mai frumos. E.L Cole spunea că unui tată mort îi poți purta o amintire vie și frumoasă, dar unui tată absent nu poți altceva decât să îi transmiți mesajul (subînțeles, uneori) că l-ai vrea acolo. Absența tatălui viu este precum cuțitul care taie adânc pielea fragedă. Explicațiile pentru un copil nu sunt importante. Faptul că muncești să îi oferi o viața mai bună nu suplinește lipsa ta de la evenimentele importante. El sau ea au nevoie de tine, atât cât poți, dar atunci când poți, să fii prezent cu totul. Pentru că atunci când EȘTI, ceea ce se aude  în mintea copilului tău sună cam așa: Sunt important! Sunt prețuit! Iar asta se traduce în viața lui de zi cu zi prin: Nu accept vorbe urâte la adresa mea! Îmi asum responsabilitatea faptelor mele! Ideile mele sunt bune! Eu sunt bun! Cum ar arăta casa ta cu astfel de rezidenți? Cum ar arăta comunitățile noastre cu astfel de parteneri? Cum ar arăta țara noastră cu astfel de români? Nu e așa de greu! Noi i-am sărbătorit azi pe tăticii SRF! Să ne trăiți, dragilor! Dar tu,  dacă faci un stop cadru, te-ai gândit vreodată ce fel de tată vrei să fii?

Pasiunea mea pentru istorie a început în clasa a V-a. Diriginta mea, profesoară de istorie, era o femeie dură, rece, cunoscută ca fiind „cea mai rea profă din școală”. Însă când preda istorie totul se transforma…clasa dispărea și noi dispăream odată cu ea, fiind purtați pe tărâmurile pline de mister ale trecutului. Nu am preluat din duritatea dirigintei mele, dar am preluat din pasiunea ei.

Recent, o elevă mi-a spus: „Diana, știu de ce trebuie să învățăm istorie! Pentru a învăța din trecut și a nu mai face aceleași greșeli în viitor.”

Primul meu gând a fost să-i dau câteva exemple de oameni care au studiat istorie și totuși au luat decizii nu tocmai potrivite atunci când a fost cazul. Am tăcut. În schimb, am întrebat-o: Cum crezi că putem face asta? Întrebarea mea nu a rămas fără răspuns. Trebuie să vă mărturisesc că multe dintre ideile pe care le aplic la ore sunt preluate de la elevii mei. Au o creativitate extraordinară și cred cu sinceritate că opinia lor contează! Cum predăm istorie astăzi? Ne ajută doar memorarea unor evenimente, unor personalități? Cum facem conexiunea între trecut și prezent? Care este scopul cercetării istorice? Pentru a răspunde parțial întrebărilor de mai sus, voi da câteva exemple din ceea ce aplic la ore: Creativitatea. Mulți cred că nu este loc de creativitate în istorie. Datele sunt date și faptele sunt fapte. Nu sunt de acord. La începutul acestui semestru, le-am prezentat elevilor epocile istorice prin povești. Fiecare poveste conținea informații specifice unei perioade istorice, iar elevii ghiceau epoca istorică. Am încheiat semestrul tot prin creativitate, însă de data aceasta elevii au fost povestitorii: au creat o poveste folosind informațiile pe care le-au învățat pănă în momentul de față. Comparațiile: între sistemul de vot din sec. XIX – sistemul actual de vot, drepturile omului în trecut – drepturile omului astăzi, separarea puterilor în stat etc. Cea mai remarcantă comparație din acest semestru a fost făcută de un elev, într-o zi când discutam despre democrația ateniană și oligarhia spartană: „Teoretic, în România astăzi este democrație, dar mie mi se pare că e de fapt oligarhie” Dezbateri. Cea mai interesantă dezbatere a fost cea legată de separarea puterilor în stat. De ce? Pentru că acesta este un principiu al democrației. Ce se întâmplă dacă nu respectăm acest principiu? Elevii mei au ajuns la concluzii foarte interesante, povestind chiar despre protestele recente și modul în care privesc ei separarea puterilor în România. Proiecte interdisciplinare. Un principu al școlii noastre este interdisciplinaritatea. Folosind-o, îi putem învăța pe copii să privească imaginea de ansamblu a informațiilor pe care le asimilează. Anul acesta elevii crează un joc video pornind de la un eveniment/perioadă istoric/ă, folosind detalii specifice evenimentului ales (cercetare istorică), informații din mai multe domenii, apoi utilizând procedee IT și, bineînțeles – creativitatea! Ceea ce am scris mai sus sunt doar câteva exemple prin care putem dezvolta gândirea critică, capacitatea de analiză și creativitatea. De ce studiem istorie? Răspunsul meu este: pentru că fiecare din noi are o istorie, pentru că suntem înconjurați de istorie, pentru că NOI creăm istorie.