Nici modulele, nici zilele de vacanță,  nici evaluarea standardizată și nici concursurile de directori nu vor repara educația din România.

 

Fiecare dintre cele enumerate mai sus sunt niște idei cu potențial mare.

Dacă sunt și bune, vom afla DACĂ ȘI NUMAI DACĂ avem răbdare să le și măsurăm impactul. Mie mi se pare că românului educațional i se potrivește vorba din popor ,,ca fata mare la mărităt”. Pentru că toate măsurile sunt în grabă. Pentru că se iau decizii pompieristice. Înțeleg și apreciez întotdeauna acțiunea. Și mă consider un om de acțiune. Cred că lipsa de asumare a fost dintotdeauna problema educației mioritice. Cu toate acestea, n-am întâlnit, până acum, în studiul poveștilor de succes educațional INTERNAȚIONAL, vreo reformă care a rezistat, producând efecte pe termen lung, datorită unor măsuri urgente și pe repede înainte.

Drept care, tot aștept, aș zice că îmbătrânesc deja așteptând, momentul în care se va pune în discuție adevăratul elefant din cameră: adulții (i)maturi emoțional din școli.

Împărțirea pe module, standarde înalte de evaluare pentru directori, evaluare standardizată, toate acestea pot reprezenta idei de organizare impecabile, cu potențial de creștere a descentralizării școlilor, pe de-o parte, și, pe altă parte, abordarea de tip cercetare a educației.

 

DAR, când sunt puse în aplicare de aceiași oameni obosiți, frustrați, reticenți la schimbare, fără nicio noțiune reală de psihologia dezvoltării, care n-au grupuri de suport emoțional, care nu sunt  educați în sfera comunicării, care ÎNCĂ dau cu pumnul în masă pentru a-și câștiga respectul, cu tristețe vă spun că ne vom învârti în același cerc.

 

Copiii noștri, fulgii de nea, căci așa îi numește psihologia generațională, înregistrează nevoi serioase, care nu se văd cu ochiul liber decât ca efecte ciudate și greu de înțeles, la care nu se răspunde potrivit. Mai exact, să ne uităm la câteva aspecte pe care nu le iau în calcul niciuna dintre soluțiile de mai sus, deși este invocat binele copiilor în toate: planul afectiv (relații cu adulții și co-vârstnicii), stilul motivațional, analiza temperamentală, identificarea resurselor de coping.

 

Dar, domnilor decidenți, n-am auzit niciunde să se discute despre locul și rolul consilierilor școlari, despre numărul lor, despre trainiguri psiho-emoționale în CCD-uri și programe naționale de suport pentru profesorii care ajung, înaintea oricăror specialiști, la acești copii.

 

Nu știu (poate greșesesc) de vreun program național de pregătirea socio-emoțională a diriginților, de resurse la nivelul școlilor pentru orele de dirigenție. Nu văd accent pus pe acțiuni de mentorare, altele decât metodice. Nu văd, în concursurile pentru directori, accentul real pe leadership transformațional, ci mai degrabă pe regurgitarea unor informații din cărți, mai noi de 1980, ca să se zică că s-a schimbat orientarea.

 

Drept care, încă nu mă entuziasmez. Facem și noi ca școală planuri pentru măsurile nou anunțate, dar mai presus de toate, le continuăm pe acelea încercate deja și reușite:

 

• Construim relații vibrante cu copiii, în așa fel încât să aibă la cine să apeleze când viața devine grea.
• Oferim susținere psiho-socio-emoțională profesorilor, respectându-i ca oameni, înainte de toate.
• Creăm un mediu în care și directorii dau socoteală și au planuri de dezvoltare profesională și personală, știind că abaterile lor de la viziune pot să ducă barca într-o altă direcție.

 

Și măsurăm an de an, prin discuții consecvente cu părinții, profesorii și copiii, unde am ajuns.

Momentan, realizăm cât mai avem de lucru!

 

 

 

 

Alina Dumitrache

Director Liceul Româno-Finlandez

 

 

 

 

 

 

 

Noua normalitate este conceptul pe care îl folosesc pentru a descrie ce trăim acum.

Ne-am revoltat, ne-am plâns, ne-am resemnat. Ciclul psihologic al reacției în fața problemelor spune că urmează să ne adaptăm. Iar Jean Piaget (pe care zic că nu-l luăm suficient în seamă când creăm programele pentru copii) spune că cea mai înaltă formă a inteligenței este… adaptarea!

Mă pot aștepta ca într-un context asupra căruia eu, ca profesor, n-am niciun fel de control (pică netul, curentul, carantină în Bragadiru, trebuia să-mi ajut fratele, mi-a dat freeze calculatorul etc.) să mă port ca un Zeu care poate să inspire frică? Când ei ne pot da pe mute și să râdă de cum ne rățoim despre importanța materiei noastre și cât de mult îi va ajuta în viață? Absolut NU.

Deci… ce fac? Teze nu mai trebuie să dau, dar pot alege teste sumative. Copilul e logat pe laptop, iar telefonul îi umblă liber pe toate site-urile și aplicațiile mai deștepte decât mine și decât el, fiind posibil să-mi furnizeze niște răspunsuri dezirabile care să mă liniștească asupra faptului că învățarea s-a produs și totul e în grafic. Ca să nu mai zic de răspunsurile primite live, pe Discord, chiar unii de la ceilalți sau de la niște asiatici brilianți.

Eu refuz să mă las pradă unei proceduri menite să mute copiatul dinspre caietul de sub bancă, către telefonul de pe masă. Astfel că, alături de echipa senzațională pe care o am în grijă, am dezbătut și problematizat teoria evaluării în online și am ajuns la câteva concluzii care sperăm să vă fie de ajutor:

1. Poți da o notă pe 5-6 răspunsuri consecutive la teste de tip Kahoot, Quizlet, Quizzis, Wordwall.
2. Poți da o notă pe o ascultare, setând câte o întâlnire cu 1-3 copii în timpul orei tale, în loc să te vezi cu toată clasa. Setezi o „roată” pe Wordwall, pe principiul examenelor orale cu bilete și te bucuri de timp prețios cu ei, în care, fiind în grupuri mai mici, n-ar strica să-i întrebi și ceva legat de sănătatea lor mintală.
3. Schimbă formatul testului în așa fel încât să nu fie itemi care să poată fi găsiți „identic” pe internet. Predau pedagogie, deci o materie teoretică și evit ideea de a le cere definiții și teorii, ci mai degrabă caut să verific înțelegerea conceptului.
4. Prețuiește auto-evaluarea. În loc să dai tu o notă pe activitatea globală la clasă, împarte nota astfel: fă o medie între ce își dă el ca punctaj de auto-evaluare și nota rezultată din evaluarea ta.
5. Dacă ai folosit dezbaterile ca metodă de discuție și fixare a cunoștințelor, creează un subiect la test astfel:  un eseu argumentativ pornind de la o ipoteză discutată anterior. Și dacă vor folosi ajutorul fratelui mai mare Google, poți puncta înțelegerea conceptului în funcție de modul formulării argumentelor. Recomand parlayideas.com pentru dezbateri de tip „masă rotundă”
6. Nu încheia testul fără un subpunct în care să-i întrebi cum sunt, ce au învățat în această perioadă, ce au devenit, ce îi sperie- metoda jurnalului fiind una dintre metodele de dezvoltare personală folosită cel mai des pentru crearea competențelor socio-emoționale.
7. Lasă recapitularea să fie condusă de ei! Elevii mei dragi de la clasele de pedagogie au creat explainer videos pentru colegii lor pe temele studiate, astfel că am certitudinea că ei învață mult mai bine unii de la alții și am și siguranța că măcar lecția înregistrată pentru colegi și-a însușit-o elevul respectiv foarte bine!

Eu mă încăpânez să rezistăm: ca echipă, cu copiii, cu părinții și să spunem la finalul perioadei: sunt mulțumitor pentru toate noile moduri în care am învățat să mă adaptez, adică să devin… mai inteligent.

P.S: pentru profii de matematică și română, clasa a 8-a, sper într-o minune, să se „adapteze” și CNEE noii normalități. Respect deosebit pentru munca voastră, deloc ușoară, mai ales acum!

P.S.S Am promis că, la finalul pandemiei, voi da un premiu special pentru cea mai bună scuză adusă pentru motivarea absenței de la or!

TU CUM ÎȚI AJUȚI ELEVII SĂ NU COPIEZE?

Alina Cristiana Cîrjă

Director LRF