De-a lungul carierei de profesor de Limbă și Comunicare, te confrunți cu dilema ,,Ce listă de lectură să propun elevilor mei, astfel încât să satisfac atât plăcerea și curiozitățile elevului, cât și liniștea părintelui că puiul lui citește ce trebuie?”

Iată-mă în mijlocul anului școlar, vorbind despre o chestiune care la prima vedere nu pare să fie problematică. Dar pentru că mă numesc Beatrice, din orice problemă fac o lecție de viață. Și pentru că sunt cadru didactic în SRF, am argument pentru fiecare demers inițiat. Care-i problema, de ce scriu despre jurnalul meu de lectură? Problema nu-i nici la mine, nici la elev, nici la părinți, ci la Simona Popescu, pentru că e de-o inteligență și vivacitate nemaiîntâlnită, care, se pare, nu poate hrăni sufletul oricărui cititor.

            De fapt, realitatea este alta. 

În calitate de părinte, te întrebi după ce criterii aleg cărțile pe care le propun pentru jurnalul de lectură, în urma căruia, copilul tău va fi apreciat. Îți voi răspunde că urmăresc raportul dintre programa școlară – autorul cărții – conținutul cărții – finalitatea cărții. Și, desigur, raționamentul meu este urmat de alegerea cărților ieșite din tipar, mai puțin cunoscute, ale unor scriitori contemporani nouă, care ne livrează un text suculent și util.

• AUTORUL

Am fost întrebată de ce nu mai citim Jules Verne, Mark Twain, Charles Dickens sau Sir Arthur Conan Doyle. Ba le citim, însă dintr-o mulțime de titluri, eu, în calitate de profesor, am ales altele, care NU sunt cu nimic mai prejos. În primul rând, pentru că studiem literatura română, nu puteam să propun numai titluri din literatura universală, ci i-am preferat pe Simona Popescu, Ioana Pârvulescu, Ovidiu Verdeș, Mircea Cărtărescu sau Antoaneta Olteanu (am avut onoarea să îi cunosc în calitatedeprofesori în cadrul Universității din București), care SUNT de-ai literaturii și culturii noastre. Un alt motiv pentru care am ales acești autori este faptul că în manualele pentru clasele gimnaziale apar fragmente din operele pe care eu le-am propus pentru jurnalul de lectură, în proporție de 80%, și am decis să cunoaștem textul în întregime. Așadar, nu sunt alese întâmplător aceste titluri, ci sunt în concordanță cu programele școlare.

Am fost întrebată de ce aleg cărți cu limbaj greoi. Am fost conștientă încă de la bun început că unele dintre ele au un limbaj ,,mofturos” pe alocuri, ba chiar ostenitor, însă NU toată cartea este scrisă în ritmul acesta. În cazul în care sunt cuvinte pe care elevii nu le înțeleg, pot apela la dicționarul online sau la DEX, iar eu sunt disponibilă de a le oferi explicații. Deși SUNĂ CLIȘEIZAT, elevii trebuie provocați constant pentru a-și îmbogăți vocabularul.

• CONȚINUTUL

Am fost întrebată de ce am ales cărți atât de tragice. Elevii trebuie încurajați să citească diferite tipuri de cărți, cu limbaj neologic (,,Exuvii”) sau arhaic sau registru regional (,,Amintiri din copilărie”), cu diferite teme, precum copilăria văzută prin ochii unui adult (,,Exuvii”) sau drepturile și libertățile oamenilor (,,Eu sunt Malala”) sau societatea care se face vinovată pentru dezintegrarea, nu numai a unei familii, ci a numeroase comunități (,,Baiatul cu pijamale in dungi”). Într-adevar, sunt episoade dramatice, chiar tragice, însă au rolul lor în procesul pe care îmi place să-l numesc încorporarea realității. Când suntem mici, mimăm că ne doare o rană, că plângem, că ne împușcăm, că ne batem. Deci, involuntar le arătăm copiilor realitatea. Durerea, plânsul, dezamăgirea și chiar cuvintele care aduc în prim-plan sexualitatea fac parte din realitate și tocmai din acest motiv este important să fim deschiși față de viitorii adolescenți și să le prezentăm realitatea așa cum ia formă.

• FINALITATEA

Așadar, intenția mea nu a fost de a-mi osândi propriii elevi, ci de a le forma o perspectivă a viitorului apropiat. Filtrul pe care l-am ales s-a bazat pe moralitate, pe conduită, dezvoltare personală, pe însușirea meditației în interiorul minții elevului, lucru pe care mulți dintre ei mi l-au confirmat.

Nu le-am cerut comentarii literare, aspecte de teorie a literaturii, ci numai să treacă prin filtrul minții lor subiectul operei literare, să fie capabili să prezinte un rezumat, un personaj îndrăgit, să poată exprima liber ceea ce le-a plăcut și ce le-a displăcut vizavi de acea carte, să selecteze un pasaj pe care ar putea să-l transforme într-un citat favorit și, nu în ultimul rând, mi-am dorit ca elevul să se regăsească măcar într-un pasaj. Dar a fost mai mult de atât.

Au fost elevi care, deși mi-au spus că li se pare grea cartea, prezentarea cărții (spre exemplu, ,,Exuvii”) a fost excepțională, reușind să amintească în fața clasei multe aspecte: faptul că ei consideră cartea un jurnal, faptul că personajului îi plăcea să fie într-o continuă descoperire, de aceea căuta printre hainele și fardurile mamei, de aceea se ascundea în dulap, fiindu-i teamă de monștrii, de bătrânețe, de singurătate, faptul că prezintă cu lux de amănunte lucrurile care îi plac (flori, cărți, culori, bucătăria etc.), faptul că personajul avea prieteni cu care se juca, cu care se certa, cu care mergea la școală, lucruri cu care, bineînțeles, elevii s-au identificat. Un alt exemplu poate fi prezentarea cărții ,,Darul lui Jonas”. Elevii s-au lăudat cu expresii grele precum utopia și dystopia. Ideea este că elevii au potențial. Mult. Și ar trebui lăsați să-și depășească limitele, deși în prima fază au tendința să spună ,,Nu pot!”, ,,Cartea asta mă depășește cu mult!”. 

Adevărul este că e necesar să ne încordăm mușchii minții. Îmi amintesc vorbele profesoarei mele de Matematică din generală, care, la un moment dat, ne-a spus că mintea noastră este ca o mașină. Dacă o ții în parcare, va rugini. Dacă o pui în mișcare și o ungi cu ulei, va funcționa la cote maxime. 

Beatrice Simion,

Profesor de Limba și Literatura Română