Într-o zi, la o întâlnire cu prietenii, primesc întrebarea “Cum este să fii educator la început de drum?”.  Răspunsul meu a fost dat în câteva cuvinte „Nu e ușor, dar e frumos…”

„Ce te face să spui asta?”, mă întreabă o prietenă.

Mi-a luat puțin timp să mă gândesc până să îi ofer un răspuns, dar într-un final am reușit să găsesc unul.

Nu e ușor să mă ridic deasupra tuturor copiilor și apoi să mă cobor la mintea lor, însă este frumos că, în fiecare zi, am ocazia să fiu copil, dar și adult responsabil.

Nu e ușor să port un zâmbet pe față, care să îi încurajeze pe copii în procesul de adaptare și pe părinții îngrijorați, dar e frumos că în  momentele dificile din viețile oamenilor pot să fiu un motiv de încurajare și nu o piedică.

Nu e ușor să fiu blândă, răbdătoare și fermă în același timp, dar e frumos să știu că acești copii sunt motivația pentru care eu mă străduiesc să păstrez un echilibru interior, un balans între aceste valori.

Nu e ușor să privesc fiecare copil dincolo de ce se vede, dar e frumos că eu sunt aceea care pot să-l descopăr și pot să-i satisfac nevoile.

Nu e ușor și mă bucur, pentru că așa îmi pot da seama cu adevărat cât de mult am ajuns să țin la acești copii.

Îmi doresc să fiu un  model pozitiv și  să las o amprentă frumoasă în viața copiilor. Vreau să văd părinți fericiți de fericirea copiilor.

Știu că nu sunt  perfectă și nici nu voi putea fi, dar atât cât pot să ofer, voi oferi.

Prof. Cristina Isvoranu