Bucurie, fericire, emoţie.

Nu sunt arome de îngheţată, deşi tare bine ar fi să luăm fiecare dintre noi câte o cupă în fiecare dimineaţă.

Sunt sentimentele descrise de Aaron, Alexia, Andrei, Aris, Diandra, Eva, Filip, Maria, Sofia, Irina I, Irina R, Lucas, Teo, Filip, Tudor şi Ştefan, 16 elevi de şase şi şapte ani, ghidaţi de învăţătoarea lor Ligia în povestea îngheţatei cu aromă de prietenie.

“Am văzut afişe peste tot în şcoală. Urma un târg de îngheţată. Ştiam de el de la Ligia şi apoi de la mama, îl aşteptam cu nerăbdare. Eram sigură că va fi o aventură”.

“Ne-am organizat bine în zilele de dinaintea Târgului, am făcut afişe, le-am printat, părinţii ne-au ajutat să le lipească în şcoală. Era miercuri dimineaţă şi multă lume aflase despre Târgul nostru”.

“Dar dacă nu ştiu toţi?”

Un amestec de emoţie şi încredere i-a ghidat mai departe în povestea lor. Şi Ligia. Ea este mereu acolo.

“Dacă nu ştiu toţi? Ce-i de făcut?”

“Să mergem noi să le spunem!”

Doi câte doi au mers cu afişele în mâini la clasele din şcoală. Le-au povestit despre Târgul de îngheţată, unii cu încredere, alţii cu emoţie, ştiau că acesta nu va fi un târg ca oricare altul. Nu va fi un simplu Târg de îngheţată. Va fi mai mult.

“Staţi puţin… De ce să fie un târg de îngheţată diferit? Îngheţata e îngheţată. Aroma de ciocolată e mereu aromă de ciocolată. Ce are diferit târgul nostru?”

“Păi are! Noi vindem îngheţată pentru copiii din Valea Mare. Toţi banii se vor duce la ei!”

“Toţi banii? Şi noi nu primim nimic? Măcar jumătate din bani, să ne luăm jucării!”

“Nu! Strângem pentru ei. Ei nu au o şcoală aşa frumoasă ca a noastră. Nu au bani de mâncare, de haine. Casele în care locuiesc nu au geamuri”.

“Au televizor şi tabletă?”

“Nu, nu au, dar nici nu cred că au nevoie. Cred că ei au nevoie de mâncare. De jucării şi de cărţi”.

“Am atât de multe jucării încât aş putea să împart cu ei. Eu pot să mă despart de vreo două cărţi pe care nu le mai citesc acum”.

“Dar de prieteni? Dacă au nevoie de prieteni?”

“Păi prietenia nu se poate cumpăra cu bani!”

“Nu, aşa e! Dar eu aş putea să merg acolo, să mă joc cu ei, să petrecem timp împreună”.

“Hmmm… parcă şi eu aş merge, dar doar cu mama şi cu tata. Eu aş merge, da, dar să nu rămân acolo peste noapte”.

“Gata cu vorba! Haideţi la treabă! Avem îngheţată de vândut!”

Când au văzut câtă lume aştepta la coadă să cumpere îngheţată nu le-a venit să creadă.

“Va fi greu să punem atâta îngheţată în cornete! Dar nu-i nimic, avem ajutoare! Cornelia, Corina, Meme, Ligia, Alina şi fetele dintr’a opta”,

“Pot să mărturiesesc ceva acum? Am dat o cupă gratis unei prietene…”

“Dar ştii că apoi ea a pus banii în puşculiţă?”

“Haideţi să nu o mai numim puşculiţă! Era cutia de şerveţele a Ligiei, cu balamale stricate, dar a făcut faţă! Am strâns 1.544 de lei!”

“Staţi puţin? Şi cine a numărat atâţia bani?”

“Casierele noastre Cornelia şi Corina”.

“Ştiţi ce? Eu nu cred că sunt mulţi bani! Atâta costă o bicicletă sau un Xbox. Nu e mare lucru!”

“Sau o casă? Poţi cumpăra o casă cu 1.544 de lei?”

“Nuuuuu! O casă costă 2 milioane!”

“E clar atunci! Pentru o casă trebuie să organizăm un târg mai mare!”

“Dar până atunci, banii strânşi de noi ajung acolo unde este nevoie de ei”.

Copiii din Valea Mare vor fi bucuroşi, îşi vor da seama că am muncit mult, că ne-a păsat de ei, că am făcut un efort, vor simţi iubire. Cred că şi părinţii lor vor fi foarte bucuroşi. Şi noi suntem pentru că i-am putut ajuta!

Clasa Pregătitoare C