Am vrut să aflăm povestea întreagă despre cum a luat naștere acest proiect frumos, numit Liceul Româno-Finlandez, pentru mulți dintre noi „a doua casă”. Și cine altcineva  ar fi putut să spună mai bine această poveste, decât cea care a îndrăznit să viseze la o școală altfel pentru copiii din România – Alina Cristiana Cîrjă, Fondator LRF.

Întregul interviu îl regăsiți în rândurile de mai jos.

De unde a venit acest vis, de a înființa o școală diferită de ce găsim în România?

Acest vis s-a conturat încet, încet din momentul în care am început să predau, în școli și grădinițe de stat din orașul nostru. Am văzut o mulțime de lucruri. Unele mi-au plăcut, altele nu și am încercat să le înțeleg, să înțeleg de ce se întâmplă așa.

Care au fost acele persoane, oportunități, circumstanțe care te-au ajutat să îți împlinești visul?

Au fost foarte multe. Prima și cea mai importantă persoană a fost tatăl meu.  El a fost cel care a avut o încredere nebunească că lucrurile pot să funcționeze pe niște idei ale unei studente. El este cel fără de care nu s-ar fi putut întâmpla. Vreau să o menționez și pe diriginta mea din liceu, profesoara de engleză, care m-a îndrumat să îmi iau atestatul de limbă străină, ca să pot preda engleză în grădinițe. Eu așa am intrat în învățământ. Mi-a și spus că m-aș descurca foarte bine să fiu profesoară. O să îi menționez pe câțiva profesori pe care i-am avut în gimnaziu, care m-au impresionat: profesoara mea de română, care îmi spunea că mă descurc foarte bine la scris, profesoara de istore, care m-a dus la olimpiadă în clasa a opta. Au fost foarte mulți oameni! Vreau să îi menționez și pe cei care au fost primii părinți care au avut încredere să își aducă copiii la școală. Una dintre acele persoane este Lili Bouri, care acum este și secretara școlii și este foarte special să vezi așa cum anii te țin aproape de oamenii care au contat.

 De ce ai ales sistemul finlandez, și nu alte sisteme?

Am ales sistemul finlandez, pentru că am fost în Finlanda în 2008 și m-a impresionat foarte tare tot ce am găsit acolo. Nu am căutat în alte sisteme, pentru că mi-a plăcut așa de mult și mi se părea greu de implementat acesta, încât am mers înainte doar pe el, însă foarte multe dintre lucrurile pe care le facem la școala sunt influențate și de sistemul american în care am activat un an de zile, ca elev, în clasa a unsprezecea. Deci, de fapt, sunt cele două, aș putea spune. Sigur, ar putea fi oricare sistem performant  din lume, dar cred că e bine și să mergi într-o direcție clară, decât să te duci în douăzeci de direcții și să nu faci nimic.

Ce sfaturi le-ai da persoanelor care vor să își înființeze și ei, la rândul lor, o școală?

Ce întrebare bună! Să nu își dorească să copieze, nici ce facem noi, nici ce fac alții, ci să învețe. Să se inspire de oriunde, dar să nu dorească să copieze, pentru că nu merge. Ce a mers aici, nu o să meargă în sectorul 1, n-o să meargă altundeva în țară, pentru că e vorba despre variabile pe care nu le poți controla, adică oamenii și contextele. Poți să îți faci niște planuri, dar s-ar putea să nu iasă. Acesta este cel mai important sfat pe care și eu l-am primit la rândul meu de la finlandezi.

Care au fost unele dintre cele mai grele momente pe care le-ai întâmpinat și cum ai trecut peste?

Au fost așa de multe. A fost foarte greu la început, când oamenii nu aveau încredere și spuneau foarte multe lucruri urâte, nici măcăr nu veneau să vadă, spuneau că n-o să meargă. A mai fost un moment în 2016, când au apărut pe niște forumuri niște cuvinte foarte urâte la adresa mea și, evident, la adresa muncii școlii. Nu știu sigur cine a fost și cum a fost atunci, dar m-au durut foarte tare, pentru că sunt genul de om care încerc să rezolv ceea ce ține de mine și prefer dialogul deschis. Mi s-a părut doar că a fost nedrept și n-am știut nici ce ar fi trebuit să schimb din ceea ce am citit acolo, pentru că nu era ceva clar, era foarte multă ură și răutate. Un alt moment greu a fost toată perioada contrucției. Când se auzeau bormașinile și nu ne puteam concentra, când cădea curentul, pentru că cineva a făcut ceva nepotrivit. Au fost multe momente grele. Clar, pe primul loc este pandemia și va rămâne, pentru că încă îi văd efectele, încă nu a trecut, încă sunt foarte multe probleme care au de a face cu copiii, profesorii, care au nevoie de o susținere pe care eu nu le-o pot da singură. E foarte greu. Copiii au nevoie de susținere și profesorii nu mai au resurse să le ofere, iar eu nu mai știu să îi ajut pe unii dintre ei.

Care sunt acele obiective sau standarde pe care ți le-ai stabilit pentru școală și pe care le vezi acum împlinite?

Mi-am dorit copii care să vină fericiți la școală, să zâmbească, dar să și învețe și să devină performanți. Visam să își dorească copiii să ajungă profesori și am făcut liceul pedagogic și e ceva dincolo de cuvinte, de-abia aștept să văd generații din ce în ce mai interesate de munca de profesor, pentru că profesorii le-au arătat că e cool să fii profesor. Am visat să fie un loc în care toată lumea să se simtă respectată și cred că e, de la poartă și până în clasă. Am visat să arate primitor și călduros. În pandemie am decorat holurile, deși copiii nu mai veneau la școală, pentru noi a fost cea mai faină chestie care se putea întâmpla. Am visat să fie un loc al creșterii și îmi doresc ca de aici să plece lideri, oriunde, oricine, să întoarcă lumea noastră pe dos. Și eu cred că începe să se întâmple.

Dacă ar fi un sfat pe care ți l-ai putea da persoanei din trecut, care ar fi acela?

Sunt foarte multe, multe greșeli am făcut și continui să fac. Nu renunța ar fi unul dintre sfaturi. Aș vrea să zic nu pune totul la suflet, dar nu am putut în trecut și nu pot nici acum, încă mă afectează foarte multe lucruri, este un domeniu la care încă mai am de lucrat. Cred că unul dintre sfaturile importante pe care mi le-aș spune e să nu renunț la viziune, pentru că foarte mulți oameni încep și își dau cu părerea cu privire la cum ar trebui să funcționeze școala, chiar și din interior și cred că este foarte important să nu uit de ce am pornit și unde vreau să ajungem, ca să nu se altereze de fiecare dată acest vis și această viziune.

Dacă ai fi putut îmbunătăți sau schimba ceva ce ai făcut în decursul acestor ani, care ar fi acela?

Aș pune mai repede preț pe tot ceea ce înseamnă organizarea procedurală, să nu fie nimic la mica înțelegere, totul să fie lucrat atent, organizat, inclusiv în ceea ce înseamnă predarea orelor. Au fost câțiva ani în care învățam să facem lucrurile pe care le consideram bine pentru școală și unele dintre ele au fost greșite și a trebuit să le corectăm. Aș face asta altfel acum.

Cum vezi tu un elev ideal?

Îl văd în primul rând cu poftă de viață, un elev căruia să îi placă socializarea, asta nu înseamnă că introverții nu ar fi ideali. Un elev ideal este un elev care are chef de muncă, care își cunoaște punctele slabe, dar nu spune despre el că este slab și se înconjoară cu oameni care îl pot ajuta, nu plângându-se, nu victimizându-se, ci căutând soluții. Apreciez foarte mult elevii care fac asta.

Cu ce sunt diferiți copiii de la Liceul Româno-Finlandez față de copiii de la alte școli?

Nu cred sincer că sunt diferiți în niciun fel în ce privește potențialul lor, pentru că toți copiii au un potențial extraordinar. Cred, însă, că au avut șansa să fie într-un context care le-a cerut să fie adaptabili și flexibili la schimbare, drept care elevii noștri o să facă față unui exercițiu de incendiu imediat după ce au avut poate un concert sau repetiții pentru concert, o să urce pe scenă fără niciun fel de emoție, o să își exprime frustrările atunci când acestea se întâmplă, o să învețe din greșeli, iar mie acest lucru mi se pare extraordinar, pentru că orice elev din România ar trebui să beneficieze de astfel de contexte.

Și ultima întrebare, cum vezi școala noastră peste 10 ani?

Încerc să fac un calcul dacă ar putea să fie condusă de către unul dintre liceenii noștri care termină liceul pedagogic și atunci aș putea să spun că visul meu s-a îndeplinit.

Interviu realizat de: Alissa Filote & Maria Vizitiu, clasa a 7-a B